Tinerii și nu numai din Mediaș care vor să fie voluntari în cadrul Săptămânii Naționale a Voluntariatului sunt așteptați să se înscrie până în data de 10 aprilie. Dacă are între 16-70 de ani, orice persoană se poate înscrie că voluntar pentru Săptămâna Națională a Voluntariatului care se va desfășura în perioada 13-19 mai 2019 la Mediaș.
Activităţile planificate pentru cele 7 zile sunt foarte diverse, ca în fiecare an: de la dezbateri, cursuri, expoziţii, workshop-uri creative, prezentări, acţiuni de explorare a mediului înconjurător şi a spaţiilor urbane, până la campanii de prevenire şi informare, promovarea voluntariatului și a responsabilității individuale.
Vor avea loc nenumărate activităţi pentru promovarea unui stil de viaţă activ şi sănătos, dar şi activități culturale, precum promovarea muzeelor, încurajarea lecturii, expoziţii de pictură şi desen, activități ce stimulează învăţarea continuă, incluziunea socială şi colaborarea între generaţii.
Săptămâna Națională a Voluntariatului este un eveniment național anual, care are loc în a treia săptămâna din luna mai, menit să mobilizeze cât mai multe organizații și voluntarii pe care aceștia îi implică, pentru a sărbători împreună voluntariatul, pentru a atrage sprijinul comunității pentru acesta și pentru a recunoaște public activitatea voluntarilor.