16.4 C
Sibiu
vineri, mai 3, 2024

Ministerul Educației și Cercetării ia măsuri pentru a asigura evidența centralizată a diplomelor și a certificatelor universitare

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Monica Cristina Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a solicitat tuturor instituțiilor de învățământ superior ca, începând cu data de 2 noiembrie, în termen de 30 de zile, să opereze toate modificările necesare în Registrul matricol unic al universităților din România (RMUR), astfel încât să fie implementate toate măsurile prevăzute de actele normative în vigoare.

Concret, instituțiile de învățământ superior vor introduce în RMUR seriile și numerele actelor de studii întocmite și eliberate pentru absolvenții celor trei cicluri de studii universitare (licență, master, doctorat), precum și ale altor forme de studii, anunță MEC într-un comunicat de presă. De asemenea, vor fi introduse și date cu privire la numele conducătorului/conducătorilor de doctorat sub tutela căruia/cărora au fost/sunt organizate studiile, pentru fiecare student doctorand.

Publicitate

MEC reamintește faptul că acest Registru s-a constituit prin Legea educației naționale nr. 1/2011. Conform prevederilor LEN, art. 201, alin (5) „în baza de date electronică aferentă RMUR se înregistrează și se păstrează evidența diplomelor universitare emise în România. Universitățile acreditate și Academia Română înregistrează seriile și numerele actelor de studii întocmite și eliberate“.

Registrul matricol unic al universităților din România a devenit funcțional în anul 2016, prin includerea în contractul instituțional al fiecărei universități a obligației de a raporta datele solicitate de Ministerul Educației și Cercetării referitoare la evidența studenților pentru toate nivelurile de studii (licență master, doctorat sau alte forme de studii).

Publicitate

Pentru a avea un sistem funcțional și credibil, universitățile trebuie să introducă toate datele necesare în acest registru, astfel încât, la nivelul Ministerului Educației și Cercetării, să existe o evidență centralizată a diplomelor și a certificatelor universitare. Este și acesta un pas spre o Românie modernă”, a declarat Monica Cristina Anisie, ministrul educației și cercetării.

În 2018, funcționarea RMUR a fost detaliată prin ordinul ministrului educației nr. 3.714/2018, cu modificările și completările ulterioare, reglementându-se faptul că instituțiile de învățământ superior de stat și particulare din România, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și Academia Română, au responsabilitatea și obligația să înregistreze în RMUR „seria și numărul actelor de studii emise pentru absolvenții înscriși la toate ciclurile de studii universitare (licență, master, doctorat) și la alte forme de studii“.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Biciclist rănit de o conducătoare auto care a intrat pe contrasens

Un tânăr în vârstă de 15 ani, biciclist, a fost rănit într-un accident produs vineri pe Drumul Județean 106E,...

Locuri de muncă

spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect