Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că asistenții medicali cu studii superioare ar putea deveni cadre didactice pentru predarea disciplinei „Educație pentru sănătate” în școlile din România.
Declarația a fost făcută în cadrul dezbaterii „2025: 40 de ani de istorie HIV în România”, organizată de Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA, potrivit Agerpres.
“Reticenţa – am discutat şi cu doamna ministru Deca de foarte multe ori – a fost legată de faptul că nu există pârghii să oblige, de exemplu, profesorii de biologie să înveţe această curriculă, pe care ulterior s-o predea elevilor. Asta a fost discuţia. Soluţia la care ne-am gândit la Ministerul Sănătăţii – şi cred că este operaţională, am discutat cu Ordinul Asistenţilor Medicali – ar fi ca în fiecare şcoală să fie nişte asistenţi medicali, eventual cu studii superioare, care să fie angajaţi, că medici nu o să avem de unde. De unde se angajezi 7.000 de medici în şcoli? Este imposibil, nu există aceşti 7.000 de medici. Atâtea şcoli sunt în România, şapte – opt mii de şcoli. Sunt 1.000 acum în medicină şcolară. Nu ai de unde să mai angajezi lângă 6.000, mai ales că sunt multe locaţii care nu sunt tentante. Atunci, am putea să avem aceşti asistenţi medicali care să devină cadre didactice, cărora le-ar fi mai uşor să înveţe noţiunile şi să predea noţiunile copiilor şi, eventual, să interfereze chestiunea asta şi cu acordarea asistenţei medicale în şcoli”, a afirmat Rafila.
Ministrul a subliniat că în prezent, doar 5% dintre părinți optează pentru „Educație pentru sănătate” ca opțional pentru copiii lor.
„Oamenii trebuie angajaţi în şcoli ca să predea Educaţie pentru sănătate. Deci, e clar, dacă nu-i angajez să predea Educaţie pentru sănătate, atunci nu o să avem niciodată Educaţie pentru sănătate în şcoli. Acum, 5% dintre părinţi optează pentru copiii lor pentru Educaţie pentru sănătate, atât că e opţional, iar din ăştia 5%, termină doar 2%. Deci, se pierd pe parcurs. Deci, practic nu se face”, a arătat Alexandru Rafila.