Noi ateliere educaționale, la Muzeul ASTRA

spot_img
Cele mai citite

Complexul Național Muzeal ASTRA organizează, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, o serie de ateliere interactive pentru copii și adulți, în cadrul programului Învățăm diversitatea.
Atelierele se desfășoară în perioada 21-26 aprilie, după următorul program:
-21 aprilie, ateliere de împodobit panglici de catifea cu mărgele și realizare de păpuși din pănuși de porumb
-22 și 23 aprilie, ateliere de bucătărie tradițională lipovenească și săsească și confecționat măturici
-24-26 aprilie, ateliere de olărit și decorat ceramică, împletituri din paie, țesut preșuri (reciclare creativă), cusut-brodat, croitorie și grădinărit
Toate atelierele se derulează între orele 10-12 și 14-16 în monumentele care formează circuitul Calea Minorităților Etnice. Atelierele vor fi organizate în aer liber, iar în cazul în care starea vremii este nefavorabilă, acestea vor fi organizate în interiorului unor case tradiționale din muzeu, respectiv în Pavilionul Muzeal Multicultural.
Programul de valorificare educațională Învățăm diversitatea este parte a proiectului Patrimoniu deschis. Creșterea accesibilității publicului la valorile multietnice din patrimoniul Muzeului ASTRA.
 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: PERICOL într-o localitate din Sibiu. Ursoaică cu 3 pui, în apropierea oamenilor

Alertă, joi seara, în localitatea Porumbacu de Sus, după semnalarea unei ursoaice însoțite de trei pui.Prezența animalelor a fost...

Știri pe același subiect