5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 7, 2025

Peste 150 de elevi sibieni au participat la campanie de prevenire a bullying-ului în școală

Cele mai citite

155 de elevi au participat la activitățile Campaniei de prevenire a bullying-ului în mediul școlar „Stop intimidare, start cooperare”, ce s-a desfășurat ieri la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu.
Potrivit organizatorilor, în cadrul campaniei au avut loc prezentări și discuții tematice.
„Au susţinut prezentări şi discuţii tematice membrii echipei multidisciplinare formate din Mihaela Huzoaica comisar de poliţie, Gabriela Pițigoiu, agent de poliție de la Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, Radu Cristian, maior în cadrul la Inspectoratulului de Jandarmi Județean Sibiu, prof. Stănculescu Gabriela, director adj. CNGL Sibiu, prof. dr. Valeria Purcia, director CJRAE Sibiu, și prof. dr. Simona Cîmpean, consilier școlar – coordonator al activităților din cadrul campaniei”, explică organizatorii.
Activitățile din cadrul Campaniei „Stop intimidare, start cooperare” desfășurate de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sibiu în școlile din județ, sunt posibile cu finanțare din partea Consiliului Județean Sibiu și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

A scăzut dramatic numărul concediilor medicale în România. În iunie au început controalele Ministerului Sănătății

A scăzut cu 200.000 numărul de concedii medicale acordate în perioada iulie–septembrie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.Este...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect