Peste 6.600 de elevi din clasele a VIII-a și a XII-a, așteptați din 2 iunie la școală

Cele mai citite

Peste 6.600 de elevi de clasa a VIII-a și a XII-a, din județul Sibiu, sunt așteptați să se pregătească pentru examenele naționale, în școli, începând cu 2 iunie.
Până în 12 iunie, în școli vor avea loc cursuri de pregătire pentru absolvenți, dar prezența lor nu este obligatorie.
„În perioada 2 – 12 iunie, în toate unitățile de învățământ gimnazial (83 de unități) și liceal (33 de unități) se desfășoară activități de pregătire pentru examenele de Evaluare Națională, Bacalaureat și Atestare Profesională. În aceste unități sunt așteptați, pentru activitățile de pregătire, 3892 elevi de clasa a VIII-a, 2729 elevi de clasa a XII-a și 320 elevi de clasa a XI-a învățământ profesional”, spune Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al IȘJ Sibiu.
Potrivit acestuia, în perioada 26 – 28 mai, inspectorii școlari din cadrul IȘJ Sibiu vor efectua controale tematice în toate unitățile de învățământ, cu scopul de a identifica stadiul de pregătire al acestora pentru începerea activităților de pregătire a elevilor care vor susține examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat din luna iunie 2020.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Noapte de coșmar pentru un tânăr din Turnu Roșu: fără permis, cu scuter neînmatriculat și beat

Polițiștii sibieni au intensificat, în perioada 28-30 august, controalele pentru prevenirea și combaterea abaterilor de la legislația rutieră.În doar...

Știri pe același subiect