11.3 C
Sibiu
duminică, aprilie 14, 2024

Peste 1.000 de copii și părinți din Sibiu, beneficiari ai programului „Start în educație”

Cele mai citite

834 de copii cu vârste între 3-6 ani și 232 părinți din 10 comunități defavorizate din județul Sibiu sunt beneficiari ai programului ”Start în educație”.

Este cel mai amplu proiect de educație timpurie din România. În timpul acțiunilor desfășurate, atât copiii cât și părinții lor s-au bucurat de suportul necesar pentru a facilita accesul la educație în rândul preșcolarilor.

Copiii au primit câte un „Ghiozdănel cu viitor” – un pachet cu resurse educaționale potrivite nevoilor lor de dezvoltare: rechizite, carte și caiet de lucru, materiale educative STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică), jocuri pentru dezvoltarea motricității și produse de igienă personală.

“Ghiozdănel cu viitor” îi va ajuta pe copii să învețe, să-și exprime talentele și să înțeleagă lumea, pentru a fi mai bine pregătiți de intrarea la școală.

La rândul lor, părinții au participat la ”Școala părinților – ateliere de educație parentală”, unde au primit informații și îndrumări valoroase menite să le ofere suport și să îi invețe cum să își susțină copiii în această etapă de dezvoltare.

Începând cu luna august 2023, părinții vor putea găsi mai multe sfaturi și idei de activităţi, privind utilizarea resurselor din “Ghiozdănel cu viitor” împreună cu copiii lor, pe canalul dedicat Youtube Start în Educație.

”În grădinițele din județul Sibiu sunt înscriși mulți copii iar părinții sunt foarte implicați în educația lor.

Discuțiile cu aceștia au fost interactive și foarte interesante, părinții fiind recunoscatori că au avut șansa să participe la aceste sesiuni. Am fost primiți în grădinițe cu mare drag iar directorii și cadrele didactice ne-au sprijinit la fiecare pas”, explică formatorul Anca Motroc.

”Start în educație”, proiect derulat de Fundaţia World Vision România şi Fundaţia OMV Petrom, vine în sprijinul a 60.000 copii cu vârste între 3-6 ani și 10.000 de părinți, selectați din 500 de comunități defavorizate din toată țara.

Prin acțiunile implementate, ”Start în educație” are ca principal obiectiv să dezvolte la nivel național un parteneriat solid între profesori, specialiști, părinți, autorități cu scopul de a susține importanța strategică a educației timpurii privind dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a copiilor.

În această etapă de dezvoltare, în care se pun bazele pentru viitorul copiilor, un rol crucial îl au părinții, care în cadrul proiectului sunt sprijiniți să devină primii educatori ai copiilor lor, cei care dau startul experiențelor de învățare timpurie de acasă, urmând ca apoi la grădiniță să devină un partener educațional de nădejde.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Lansarea candidaților PNL Sibiu la alegerile locale. Show-electoral și propagandă liberală

Cosmin PALPNL Sibiu și-a lansat candidații pentru alegerile locale din 9 iunie, vineri seara, la Redal Expo.Raluca Turcan, președintele...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect