Comisia Europeană a aprobat primele de carieră pentru profesorii din România, dar cu reguli mai stricte privind utilizarea fondurilor. Vicepreședinta instituției, Roxana Mînzatu, a declarat, potrivit Mediafax, că investiția urmărește creșterea calității educației și dezvoltarea competențelor cadrelor didactice. Totuși, unii profesori, consideră cam rigide criteriile de aplicare a acestei măsuri.
Voucher de 1.500 de lei pentru fiecare cadru didactic
Fiecare profesor va primi un voucher de 1.500 de lei, din care:
-Cel puțin 65% (975 lei) trebuie folosit pentru cursuri de formare profesională acreditate;
-Maximum 525 lei pot fi cheltuiți pentru cărți, materiale didactice sau resurse educaționale.
Această proporție de 65% este mai mare decât pragul minim de 50% impus de Comisia Europeană și reprezintă o condiție clară pentru utilizarea fondurilor.
Numărul beneficiarilor primelor de carieră scade la 220.000
Estimările actuale arată că aproximativ 220.000 de profesori vor beneficia de prime, față de 267.000 în estimările inițiale ale Ministerului Educației. Aceasta reprezintă o reducere de aproape 18% a numărului de beneficiari.
Modificări legislative pentru decontarea fondurilor europene
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a precizat că fără ajustări legislative, mecanismul de decontare din fonduri europene nu poate fi aplicat. În primul trimestru din 2026 va fi elaborat un proiect de modificare a OUG 58/2023, pentru clarificarea eligibilității cheltuielilor și utilizarea voucherelor.
De la flexibilitate extinsă la prioritate pe formare profesională
Inițial, OUG 58/2023 permitea folosirea celor 1.500 lei pentru:
-cursuri de formare profesională;
-echipamente IT;
-cărți și aplicații educaționale;
-alte cheltuieli didactice.
Comisia Europeană a cerut însă o orientare clară către dezvoltarea competențelor profesionale.
Mesajul Comisiei Europene: investiție în educație
„Uniunea Europeană investește în calitatea educației. Profesorii trebuie să aibă acces la resurse moderne și competențe actualizate pentru a forma generațiile viitoare”, a declarat Roxana Mînzatu.
Astfel, primele de carieră devin un instrument dedicat formării profesionale continue, sprijinit prin fonduri europene.
Profesoară din Sibiu: “Măsura vine cu o oarecare limitare”
O profesoară de Limba Română, de la Școala Gimnazială “Regina Maria”, din Sibiu, consideră benefică măsură acordării primelor de carieră, dar spune că aplicare ei vine cu o oarecare limitare.
“Este o măsură benefică pentru sistemul de educație, deoarece susține formarea ccontinuă a profesorilor și, evident, folosirea fondurilor în scop educational. Totuși, vine cu o oarecare limitare și aici mă refer la rigiditatea condițiilor de utilizare a a voucher-elor. Profesorul ar trebui să fie liber să-și aleagă singur tipul de resurse sau ce formare profesională dorește, în funcție de nevoile reale ale clasei”, a declarant pentru sibiu100.ro, profesoara de la Școala Gimnazială “Regina Maria”, din Sibiu.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




