18.2 C
Sibiu
miercuri, mai 1, 2024

Primul sibian descoperitor de asteroizi are nevoie de noi!

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Cu siguranță vă amintiți de Radu Liviu Cornea! Un tânăr sibian pasionat de astronomie, de multe ori aflat pe primele poziții în cadrul concursurilor naționale în domeniu. Am fost mândri de el și de faptul că, datorită lui, numele orașului nostru a fost rostit cu respect. Acum a venit momentul să demonstrăm că și noi, la rândul nostru, putem să-l sprijim pe Radu. A venit momentul să arătăm că știm să ne susținem valorile. Are nevoie de minim 5.000 de euro pentru a deveni primul astronom amator sibian implicat într-un proiect european de cercetare a asteroizilor. Radu este invitat să participe la mai multe nopți de observație, pe o perioadă de 6 luni, pe telescopul Agenției Spațiale Europene (ESA OGS) 1m diametru și Institutul de Astrofzică din Canare (IAC) 80 de 0.8m diametru, de la Observatorul din Tiede, Tenerife. Condiția este să facă rost de finanțare pentru perioada petrecută acolo. Proaspăt absolvent al Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”, Radu a devenit, din luna iulie a acestui an, colaborator al proiectului „EUROpean Near Earth Asteroid Research” (EURONEAR, http://euronear.imcce.fr), proiect înființat de astronomii de origine română dr. Ovidiu Văduvescu și dr. Mirel Bîrlan, în 2006 la Paris. „Foarte recent, tânărul nostru colaborator sibian a descoperit un asteroid apropiat de Pământ, împreună cu amatorul clujean Lucian Hudin, analizând la distanță imagini observate împreună cu mine și cu câțiva studenți de la Isaac Newton Group, pe celebrul telescop INT de 2.5m diametru, amplasat în insula venină La Palma, Canare. Astfel, Radu Cornea intră în istorie ca primul sibian și al doilea astronom amator român descoperitor al unui asteroid apropiat de Pamant”, spune Ovidiu Văduvescu.
Din echipa EURONEAR fac parte peste 30 de astronomi amatori și studenți români, co-autori la o serie de premiere astronomice și educaționale românești. Acum este rândul și meritul lui Radu să se alăture lor. Proiectul la care este invitat să participe are o importanță majoră în studiul asteroizilor care se află în preajma Pământului și nu numai. Vreme de 6 luni, la observatorul IAC din Tenerife, Radu va face observații pentru două subproiecte EURONEAR: „Fotometrie și caracterizarea fizică a asteroizilor apropiați de Pământ” și „Monitorizarea orbitelor, descoperirea și securizarea asteroizilor apropiați de Pamant”. În acest fel, le poate anticipa potențialul de impact, iar evenimente precum cel de anul trecut din Rusia, când un asteroid a lovit Pământul, pot fi evitate. Concluziile sale vor fi publicate în articole științifice internaționale.
Îl putem ajuta să devină primul astronom amator sibian inplicat într-un astfel de proiect. Toată munca depusă de Radu în acest proiect este voluntară, el nu va fi plătit, însă descoperirile sale vor fi esențiale pentru noi.
Să nu fim doar mândri, să fim implicați!
Cei care doresc să-l susțină pe Radu o pot face pe contul:
IBAN: RO74BTRL03301201621857XX
sau luând direct legătura cu el: Radu Liviu Cornea – 0757546189; e-mail: radu.liviu.c@gmail.com

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Pâinea, alimentul de bază care nu lipsește de pe masa de Paște. Cum se face în ziua de azi pâinea

Pe fiecare masă de sărbători, alimentul nelipsit este pâinea. Fie că e cu maia, fie cu drojdie, românii sunt...

Locuri de muncă

spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect