O profesoară care a supravegheat la Evaluarea Națională spune că experiența din sălile de examen oferă o imagine relevantă nu doar despre nivelul de pregătire al elevilor, ci și despre modul în care aceștia au fost formați în familie.

Într-un material publicat în secțiunea de opinii a publicației La Tabla, cadrul didactic vorbește despre responsabilitatea părinților, despre limitele școlii și despre ceea ce numește „educația contextului”.

„Orele petrecute în sălile de examen spun mai mult despre societatea noastră”

Profesoara afirmă că observațiile sale sunt împărtășite și de alte cadre didactice cu care a discutat după probele Evaluării Naționale.

„Am supravegheat, ca profesor, la Evaluarea Națională. Nu e doar părerea mea, am discutat acest subiect astăzi cu mai multe colege.

Orele acelea petrecute în săli de examen spun mai mult despre societatea noastră decât ne place să recunoaștem.

Nu doar despre nivelul de pregătire al elevilor, ci despre felul în care au fost crescuți, orientați și, uneori, ignorați din perspectiva celor 7 ani de-acasă, în fața unor realități pe care ar fi trebuit să le înțeleagă treptat, din familie.”

„Unii adolescenți intră în examen ca și cum ar merge la plajă”

În opinia profesoarei, felul în care unii elevi aleg să se prezinte la examen indică o problemă care ține de educația primită în familie.

„Am observat același lucru: adolescenți care intră în examen arătând de parcă merg la plajă sau la o petrecere.

Înțeleg că există gene aplicate și nu se pot da jos, la fel și unghii. Dar când pui creion la ochi, fard strident, când porți parfum peste măsură la un examen, când fusta e până la fund, când te încalți cu papuci, atunci e o problemă de educație din familie.”

Ea subliniază că școala nu urmărește uniformizarea elevilor, însă consideră că există contexte care presupun o anumită conduită și o anumită formă de prezentare.

„Copiii nu sunt problema aici”

Unul dintre mesajele centrale ale textului este că responsabilitatea nu trebuie plasată exclusiv asupra adolescenților.

„Și totuși, unii copii apar îmbrăcați pe criterii complet rupte de contextul educațional. Nu copiii sunt problema aici.

Copiii reproduc ce văd, ce li se permite. Problema reală este lipsa de intervenție a adultului. Părinții nu îi văd oare cum pleacă de acasă, măcar în ziua examenului?”

Potrivit profesoarei, este mai simplu să fie invocată diferența dintre generații decât să fie discutat rolul părinților în stabilirea unor repere clare pentru copii.

„Libertatea nu înseamnă absența reperelor”

Autoarea opiniei consideră că mulți adulți confundă libertatea cu lipsa oricăror limite sau îndrumări.

„Este mult mai ușor să spunem «așa sunt tinerii din ziua de azi» decât să recunoaștem că, în multe cazuri, părinții au renunțat la rolul de ghid și l-au înlocuit cu indiferența sau cu o libertate prost înțeleasă.

Libertatea nu înseamnă absența reperelor. Dimpotrivă, libertatea se construiește pe existența lor.”

Ea adaugă că adolescenții nu au încă toate instrumentele necesare pentru a evalua singuri adecvarea comportamentelor în diferite contexte sociale, motiv pentru care intervenția familiei rămâne esențială.

„Școala nu poate înlocui ceea ce nu s-a construit acasă”

În continuarea argumentației, profesoara afirmă că instituția școlară poate corecta multe comportamente, însă nu poate suplini complet lipsa educației oferite în familie.

„Când un adolescent ajunge la examen fără această minimă educație a contextului, vorbim despre o formă de gol educațional din familie.

Școala poate corecta multe lucruri, dar nu poate înlocui complet ceea ce nu s-a construit acasă: respectul față de situație, față de sine și față de ceilalți.”

Totodată, ea atrage atenția asupra tendinței de a transfera întreaga responsabilitate educațională către profesori.

„Observ, cu îngrijorare, că responsabilitatea este tot mai des împinsă exclusiv spre școală.

Profesorii ar trebui «să educe tot», în timp ce familia se retrage în ideea că orice intervenție este o formă de constrângere. Dar un copil fără repere devine un adolescent confuz, iar confuzia nu este libertate, ci vulnerabilitate.”

Respectul, „o formă de inteligență socială”

Profesoara precizează că mesajul său nu este despre haine în sine, ci despre înțelegerea diferenței dintre spațiul personal și cel instituțional.

„Ca profesor, nu îmi doresc elevi uniformizați, ci elevi care să știe că fiecare context social are o semnificație, că imaginea personală comunică înaintea cuvintelor și că respectul nu este o constrângere, ci o formă de inteligență socială.”

În final, cadrul didactic transmite că reproșul său nu se îndreaptă către copii, ci către adulții care confundă libertatea cu absența educației și uită că formarea unui copil continuă zi de zi, în familie.

Materialul a fost publicat de La Tabla în secțiunea „Opinii”, sub semnătura unei profesoare care a ales să își păstreze anonimatul. Publicația precizează că textul reprezintă exclusiv punctul de vedere al autorului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007