32.2 C
Sibiu
duminică, iulie 14, 2024

Profesorul Traian Stoiță: De luni voi reveni la catedră, pentru că mă interesează de mine și de elevii mei. Nu de cei care negociază pe spatele meu, pentru sacul lor!

Publicitate

Cele mai citite

Cunoscutul interpret sibian Traian Stoiță a expus pe larg părerea despre greva din învățământ și negocierile purtate de sindicate cu reprezentanții Guvernului.

Stoiță scrie pe contul personal de Facebook că opoziția a promis liderilor sindicali locuri eligibile, anul viitor, susține, pe Facebook, Traian Stoiță.

În postare sugerează că și coaliția de guvernare ar fi făcut oferte asemănătoare: „Se pare însă că au fost mai interesante ofertele coaliției de guvernare”.

Traian Stoiță mai adaugă faptul că a participat la grevă „din primul ceas”, dar de luni va reveni la catedră, cerând demisia liderilor sindicali.

„În acest moment vă întreb: suntem de acord cu faptul că formăm un popor de trădători? Am fost vreodată învinși de altcineva sau doar de-ai noștri? Întreb doar…

Sunt profesor de Muzică Populară pentru că iubesc ceea ce fac și iubesc șansa pe care o am prin această misiune, aceea de a forma generația următoare, cu grija de a se raporta ei, românașii, la tot ce ține de identitatea noastră. Pentru că nu, eu nu îmi doresc să fim la infinit un popor de mincinoși și de trădători!

Sunt profesor pentru că vreau și voi profesa întreaga viață cu sau fără salariu! Pentru că a fi profesor reprezintă asumarea unei misiuni, nu a unui serviciu.
Până într-un anumit punct, această grevă e firească. Personal, nu mă înghesui la examenul de titularizare sau la cel de definitivat, nefiind motivat financiar.

A te pregăti pentru astfel de examene presupune timp, în care poți produce bani din orice altceva. Iar pe masa familiei mele se pune pâine muncită, nu adeverință de titular în învățământ. Cred cu tărie că nivelul calității actului didactic poate să crească pe măsură ce vom fi remunerați corespunzător.

Atunci se va produce concurența și nu vor mai exista titulari cu note de 7. Garantez! Nu îmi imaginez cum i-aș putea sugera unui șef de promoție, absolvent al oricărei facultăți, unei minți luminate, să se angajeze în învățământ pe o leafă de 2400 de lei. Cu 2400 de lei să trăiască cine vrea…! (Cam asta se și întâmplă în învățământ)

Singurul lucru pe care nu l-am înțeles la colegii profesori e victimizarea exprimată prin “suntem umiliți și de elevi și de părinți”. Exclus! Nu m-a umilit nimeni, niciodată, pentru că am făcut performanță alături de elevii mei. Respectul, nici măcar unui profesor, nu trebuie să i se atribuie gratuit! Respectul se câștigă printr-o conduită exemplară.

Însă da, îmi exprim solidaritatea și am participat la grevă din primul ceas!

Dar acum vă întreb, înțelegând de câteva zile deja, că s-a primit maximul pe care Guvernul îl poate oferi acum. S-a continuat cumva pentru alte negocieri? Cu mulțimea de profesori în grevă, președinții de Sindicate și-au stabilit anumite poziții, pe anumite liste? Hmmm…oare?

Vă spun că da! O anumită parte a opoziției parlamentare le-a promis locuri eligibile anul următor, pentru ca greva să continue. Se pare însă că au fost mai interesante ofertele coaliției de guvernare. Oricum ar fi, abia acum mă simt umilit. Nu de elevi, nu de părinți, nici măcar de cei care guvernează ce a mai rămas din țara asta!

Mă simt umilit de cei care mă reprezintă, de acele fețe comuniste pe care le vom vota cel mai probabil, într-o formă sau alta, în 2024. De luni voi reveni la catedră, pentru că mă interesează de mine și de elevii mei. Nu de cei care negociază pe spatele meu, pentru sacul lor!

Și nu îmi voi da demisia din sindicat, așa cum mulți colegi vor să o facă. Demisia trebuie să fie ultimul act parțial onorabil al celor care s-au mânjit. Așadar, ca profesor și membru SIP, cer DEMISIA PREȘEDINTELUI și a tuturor celor care au purtat aceste negocieri!”; este mesajul postat de Traian Stoiță pe Facebook.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Familie rănită într-un accident pe DN 1. Mașina s-a oprit într-un cap de pod

Trei persoane au fost rănite, duminică după amiaza, într-un accident rutier produs pe Drumul Național 1, în localitatea Cristian.Din...

Știri pe același subiect