Primăria din Târnava a depus două proiecte pe fonduri europene pentru reabilitarea termică a instituțiilor de învățământ din localitate, cu o valoare totală de 2,5 miloane de euro, fonduri provenite din PNRR și POR.
Primul proiect are o valoare de 800.000 de euro (prin PNRR) și este destinat liceului.
Al doilea are o valoare de 1,7 milioane de euro (prin POR) și este destinat Grădiniței, Școlii Generale cu clasele I-IV și respectiv Școlii Generale cu clasele V- VIII.
Prin implementarea acestor proiecte, clădirile unităților amintite mai sus vor fi dotate cu panouri fotovoltaice și pompe de căldură.
De asemenea, vor fi reabilitate clădirile atât la interior cât și la exterior. În perioada următoare aceste proiecte vor intra în faza de evaluare.
Autoritățile locale din Târnava au câștigat în valoare de 300.000 de euro, care prevede dotarea grădiniței și a școlilor cu mobilier, echipamente IT (tablă interactivă, laptop-uri etc).
„Am susținut încă de la venirea mea în cadrul autorității locale că educația este parte din prioritățile mele și am demonstrat mereu acest aspect prin fapte.
Aceste proiecte nu fac altceva decât să arate continuitatea și pe această latură, extrem de importantă pentru generația de astăzi, dar și pentru cea de mâine.
Alături de partenerii primăriei voi continua să identific surse de finanțare pentru dezvoltarea și modernizarea instituțiilor de învățământ din localitate și în același timp, vom încerca să ținem pasul cu tehnologia, atât de necesară în viața de zi cu zi”, a declarat Norbert Pleiner, primarul comunei Târnava.