-2.1 C
Sibiu
duminică, ianuarie 4, 2026

Propunere radicală: se cere desființarea Ministerul Educației

Cele mai citite

Șerban Iosifescu, expert în educație, spune că există soluție este o resetare completă în învățământ: desființarea Ministerului Educației de la 31 august 2026,

Potrivit lui Iosifescu, angajații cu statut de funcționari publici se pun la dispoziția ANFP, iar toate posturile se vor ocupa prin concurs public, deschis, între 1 martie și 1 august 2026.

„Cum se spune, schimbarea domnilor bucuria nebunilor. Să nu uităm: istoria recentă a dovedit că întotdeauna se poate mai rău!

Recenta demisie și imaginea fostului ministru (poate cea mai ”neagră” de la Suzana Gâdea încoace) arată, încă o dată, în subsidiar, și modul de operare a ”veșnicilor” din Minister, care dețin două competențe de bază.

Publicitate

Prima, o enormă capacitate a adulație: fiecare ministru nou este cel mai bun, cel mai deștept și aducător de ordine, de reforme adevărate etc.: ”De când așteptam așa un Ministru!”.

A doua, rezistența față de orice schimbare (care i-ar putea scoate din zona lor de confort birocratic), manifestată prin ceea ce se numește, tehnic, ”sabotaj instituțional”.

Ministrul este lăsat (chiar încurajat!) să facă greșeli, care să îl vulnerabilizeze. Și, dacă vrea să schimbe ceva – nu se poate: ”legea, articolul cutare ne împiedică, din păcate”, ”ar trebui schimbate prea multe articole de lege – și știți cât de greu se schimbă legile”, ”nu ne lasă bugetul” etc.

Singura soluție este, cred eu, o resetare completă: HG adoptată la 1 februarie 2026 cu următorul conținut:

  1. Pe 31 august 2026 se desființează MEC. Angajații MEC cu statut de funcționari publici se pun la dispoziția ANFP. Cei cu catedre / posturi rezervate se pot întoarce la catedră.
  2. Pe 1 septembrie 2026 se înființează Ministerul Instrucțiunii Publice, cu următoarea organigramă (…) structură de personal (…) și salarizare (…).
  3. Toate posturile se ocupă prin concurs public, deschis, care va fi organizat între 1 martie și 1 august 2026. Procedurile de recrutare și selecție vor fi externalizate către o entitate independentă, selectată printr-un proces de achiziție publică”, a scris Șerban Iosifescu pe Facebook.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

VIDEO: De la birou la condus utilajul. Primarul din Bazna a deszăpezit străzile comunei

Lucru mai rar întâlnit în comunele din România: un primar s-a urcat la volanul unui utilaj de deszăpezire și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect