Reducerea cheltuielilor de personal în Palatele și Cluburile Copiilor, contestată și la Sibiu. Lupta poate ajunge în instanță

Cele mai citite

O nouă dispută privind reducerea cheltuielilor de personal din sistemul de educație se conturează și la Sibiu, în contextul măsurilor aplicate în Palatele și Cluburile Copiilor. Sindicatele susțin că reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal nu ar trebui aplicată unităților de învățământ de stat și cer clarificări juridice înainte de orice diminuare a numărului de posturi.

În cazul în care măsurile nu vor fi retrase sau modificate, reprezentanții sindicali anunță că sunt pregătiți să se adreseze instanței de contencios administrativ.

Peste 700 de copii din Sibiu ar putea fi afectați

Potrivit sindicaliștilor, măsurile vizează mai multe unități din rețeaua Palatelor și Cluburilor Copiilor din județul Sibiu, inclusiv cele din Sibiu, Mediaș, Cisnădie și Dumbrăveni.

În acest context, unele cercuri ar putea fi comasate sau reduse, în timp ce altele riscă să fie desființate. Efectele s-ar putea răsfrânge direct asupra activităților extrașcolare, de care beneficiază peste 700 de elevi.

Sindicatele contestă reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal

De asemenea, sindicaliștii afirmă că legislația adoptată pentru anul 2026 prevede o excepție pentru cheltuielile de personal aferente unităților și instituțiilor din învățământul de stat.

În acest context, prevederea ar trebui analizată înainte de aplicarea reducerii de 10% în unitățile în care își desfășoară activitatea cadre didactice.

Ministerul Educației ar fi transmis către structurile aflate în subordine solicitări privind reducerea cheltuielilor de personal, inclusiv către inspectoratele școlare și unitățile conexe.

Sindicatul a sesizat Ministerul Educației și ia în calcul instanța

Conflictul ar putea ajunge în contencios administrativ. Sindicatul din Învățământul Preuniversitar Sibiu a transmis deja o plângere către Ministerul Educației, prin care solicită modificarea sau anularea circularei referitoare la reducerea cheltuielilor de personal.

În cazul în care aceasta va rămâne fără răspuns sau va avea unul nefavorabil, sindicaliștii iau în calcul  să se adreseze instanței.

Palatele și Cluburile Copiilor, în centrul disputei

Palatele și Cluburile Copiilor sunt unități de învățământ de stat în care elevii participă la activități educaționale extrașcolare din domenii precum sportul, artele, știința, tehnica și alte discipline.

Reducerea numărului de posturi sau diminuarea finanțării poate însemna mai puține activități și mai puține oportunități pentru copii.

Impactul pe care aceste măsuri le-ar putea avea se va vedea în special asupra copiilor care provin din familii cu resurse financiare limitate, deci copii care nu își permit activități private. Practic, pentru mulți dintre ei s-ar anula accesul la performanță.

Tribunalul Constanța a suspendat, deja, reducerile de personal de la Palatul Copiilor

Disputa privind reducerea personalului din Palatele Copiilor a ajuns deja în instanță, în județul Constanța.

În august 2026, Tribunalul Constanța a suspendat executarea unor hotărâri ale Inspectoratului Școlar Județean prin care era vizată reducerea personalului de la Palatul Copiilor. Decizia este executorie și poate deveni un reper important în contextul conflictului privind aplicarea măsurilor de reducere a cheltuielilor în aceste unități.

Situația de la Constanța se înscrie într-un val mai larg de nemulțumiri manifestate în mai multe județe, inclusiv în București, unde profesori și părinți au contestat reducerea finanțării sau diminuarea numărului de ore destinate activităților extrașcolare și au semnat petiții.

Ce se întâmplă cu profesorii din Palatele Copiilor

Palatele și Cluburile Copiilor fac parte din sistemul de învățământ de stat, iar cadrele didactice care lucrează în aceste instituții au statut de profesori.

Tocmai de aici pornește principala problemă ridicată de sindicate: dacă măsura generală de reducere a cheltuielilor de personal poate fi aplicată și acestor unități, în condițiile în care legislația pentru 2026 prevede, potrivit interpretării sindicale, o excepție pentru învățământul de stat.

Deocamdată, disputa rămâne una juridică și administrativă. Dacă Ministerul Educației nu va modifica sau retrage măsurile contestate, sindicatele spun că vor solicita instanței să stabilească dacă reducerile de personal pot fi aplicate în aceste condiții.

Miza: posturile profesorilor, dar și accesul copiilor la activități extrașcolare

Miza conflictului depășește problema numărului de posturi. Pentru profesori și părinți, sunt în joc continuitatea activităților extrașcolare, accesul copiilor la sport și artă, precum și posibilitatea elevilor cu resurse financiare limitate de a beneficia de pregătire și activități de performanță.

La Sibiu, disputa privind reducerea cheltuielilor de personal din Palatele și Cluburile Copiilor ar putea ajunge astfel în fața instanței, dacă Ministerul Educației nu clarifică situația și nu soluționează solicitările transmise de sindicate.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Grefierii amenință cu blocarea instanțelor și parchetelor, de la 1 septembrie. Sindicatul contestă noua lege a salarizării

Sindicatul grefierilor - Dicasterial- anunță proteste și amenință cu blocarea activității în instanțele și parchetele din întreaga țară, începând...

Știri pe același subiect