În județul Sibiu au fost evaluate lucrările a 309 cadre didactice, iar 215 dintre acestea au obținut certificatul de definitivare în învățământ, după ce au realizat media minimă de promovare, respectiv 8,00.
Locuri de muncă
La fel ca în ultimii doi ani, niciun candidat din județul Sibiu nu a reușit să obțină media 10. Prin comparație, la nivel național au fost înregistrate 40 de medii de 10, înainte de contestații.
Sibiu, pe locul 17 în clasamentul național
Cu o rată de promovare de 69,58%, județul Sibiu ocupă locul 17 la nivel național, înainte de soluționarea contestațiilor.
La nivel național, examenul din acest an a fost promovat de 70,94% dintre candidați, în creștere semnificativă față de sesiunea din 2025, când rata de promovare a fost de 63,36%.
Peste 9.200 de profesori au susținut proba scrisă
La examenul scris organizat în 14 iulie au fost prezenți 9.269 de candidați, reprezentând 96,4% dintre cei înscriși.
Dintre aceștia, 318 s-au retras, trei au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă, iar nouă lucrări au fost anulate din cauza nerespectării regulilor de redactare.
În total, 6.341 de cadre didactice au fost declarate promovate înainte de contestații, obținând medii cuprinse între 8 și 10.
Cum se calculează media la Definitivat
Pentru promovarea examenului, candidații trebuie să obțină media minimă 8,00. Nota finală este calculată pe baza notei de la proba scrisă, care are o pondere de 70%, la care se adaugă notele obținute la cele două inspecții de specialitate și evaluarea portofoliului profesional.
Când se depun contestațiile
Candidații nemulțumiți de rezultate pot depune contestații la Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, în data de 21 iulie, între orele 14:00 și 20:00, respectiv în 22 iulie, între orele 08:00 și 12:00.
Rezultatele finale vor fi afișate pe 27 iulie 2026, după soluționarea tuturor contestațiilor.
Pe discipline de concurs, situația mediilor obținute, după susținerea examenul scris, este următoarea:
Proba de concurs
Total candidați
Medii 4-5,99
Medii 6-6,99
Medii 7-7,99
Medii 8-8,99
Medii 9-9,99
Medii 10
Rata de promovare
AGRICULTURĂ – HORTICULTURĂ (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)
1
0
0
1
0
0
0
0%
ALIMENTAȚIE PUBLICĂ – MAIȘTRI INSTRUCTORI (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)
1
0
0
0
1
0
0
100%
ARTA TEATRALĂ ȘI ARTELE SPECTACOLULUI (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)
1
0
0
0
1
0
0
100%
ARTE VIZUALE – EDUCAȚIE PLASTICĂ/EDUCAȚIE VIZUALĂ (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)
4
0
0
0
3
1
0
100%
BIOLOGIE (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)
4
0
1
1
0
2
0
50%
CHIMIE (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)
1
0
1
0
0
0
0
0%
COMERȚ (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)
1
0
0
0
1
0
0
100%
CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICĂ (SPECIALITATE ȘI METODICA PREDĂRII ACESTEIA)
10
0
0
0
5
5
0
100%
EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT – PROFESORI
27
1
3
4
12
7
0
70,37%
EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT – PROFESORI ANTRENORI
1
0
1
0
0
0
0
0%
EDUCAȚIE MUZICALĂ ȘI STUDII TEORETICE
8
5
3
0
0
0
0
0%
EDUCAȚIE MUZICALĂ SPECIALIZATĂ – ARTĂ VOCALĂ, MUZICĂ INSTRUMENTALĂ
LIMBA ROMÂNĂ ȘI LITERATURĂ PENTRU COPII ȘI METODICA ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRĂDINIȚĂ
69
0
1
14
32
22
0
78,26%
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007