28.1 C
Sibiu
vineri, august 12, 2022

S-au afișat notele la BAC. Doi elevi de 10, în județul Sibiu

Cele mai citite
banner
banner
banner
banner

Astăzi s-au afișat primele note obținute la examenul național de Bacalaureat. Sibiul are doi elevi de 10 în această sesiune, ambii absolvenți ai Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, specializarea Științe ale Naturii.

Rezultate BAC județul Sibiu

Elevii din Sibiu care au susținut în acest an examenul de Bac au aflat astăzi notele pe care le-au primit la cele trei probe pe care le-au susținut. În Sibiu, doar doi elevi au obținut media 10, un număr mai mic decât în alte județe, însă mai mult de 40 de copii au primit cel puțin o notă de 10 la una dintre probe. În total, 420 de elevi din Sibiu au obținut o medie mai mare de 9, după cum reiese din rezultatele publicate de Ministerul Educației.

banner

Puteți consulta și lista rezultatelor pe unități de învățământ:

Rezultate BAC SIBIU – lista licee

Potrivit Ministerului Educației, rata de succes la examen a crescut cu 5,5% pe ansamblul tuturor promoțiilor, fiind cea mai mare din ultimii 10 ani, la nivel național.
În total, 162 de candidați au obținut media 10 la probele scrise ale BAC-ului, în toată țara.
Rezultatele au fost afișate atât în online, pe pagina Ministerului Educației, cât și în centrele de examen, cu anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR).
Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 27 iunie, în intervalul orar 12- 18, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor) vor fi anunțate în data de 1 iulie.

Rezultatele afișate astăzi sunt disponibile pe siteul oficial al Ministerului Educației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
- Produs în Sibiu- campaniespot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Consiliul Concurenței a anunțat scăderi de prețuri la benzină și motorină

Preţurile carburanţilor practicate de marile lanţuri de benzinării au scăzut comparativ cu finele lunii iunie, cu 58 de bani/litru...
spot_img

Știri pe același subiect