10.2 C
Sibiu
duminică, aprilie 19, 2026

FOTO – “Şcoala și Comunitatea”, proiect la Copșa Mică

Cele mai citite

Luni a avut loc la Copșa Mică evenimentul “Şcoala și Comunitatea”, ajuns la cea de-a V-a ediție, deschizând astfel o săptămână dedicată în totalitate comunicării dintre școală, primărie și comunitatea locală. Programul inițiat în anul 2013 de primarul Daniel Tudor Mihalache şi-a propus să prezinte, în mod transparent, locuitorilor orașului Copșa Mică, implicarea autorităţilor locale în activitatea instructiv-educativă a instituțiilor de învățământ din oraș şi modul în care este sprijinit financiar constant învăţământul copşean.
Evenimentul de luni a cuprins o vizită la toate unităţile de învăţământ din oraş de la Grădiniţă până la Liceu, de către invitaţi, părinți și bunici (peste 50 de persoane). Peste tot, deșii elevi se află în vacanță, invitaţii au fost primiţi de gazde cu prezentări ale lucrărilor și investițiilor din anul trecut, al activităţilor pe care le desfăşoară anual în unităţile lor de învăţământ.
La punctul final al vizitei, Liceul Tehnologic “Nicolae Teclu” Copșa Mică, participanţii (elevi, părinți, cadre didactice, reprezentanți ai autorităților și organizațiilor locale) au concluzionat că între instituțiile de învățământ din oraș, autorități și părinți, există o bună colaborare, menită să asigure nivelul de educație prin care şcolarii din oraș și comunele învecinate, să poată accede la nivelurile superioare de învățământ sau pe piața muncii.

spot_img
Ultimele știri

Duminica Tomii 2026: semnificație, tradiții și obiceiuri. Ce este bine și ce nu trebuie să faci

Duminica Tomii este una dintre cele mai importante sărbători din perioada pascală, celebrată la o săptămână după Paște. În...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect