2.4 C
Sibiu
marți, decembrie 3, 2024

58 de candidați au chiulit de la prima probă a BAC-ului de toamnă

Cele mai citite

Astăzi a început BAC-ul de toamnă, cu proba scrisă la Limba și literatura română. La nivelul județului Sibiu, au fost prezenți 188 candidați, iar 58 nu s-au prezentat la examen. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, nu au existat candidați cu temperatura corporală de peste 37.3 ̊C, nici care să susțină examenul cu subiectele de rezervă sau să fie eliminați.

 
De pildă, elevii de la Uman au avut, la primul subiect, de răspuns la câteva cerințe pe baza unui fragment din „Expedițiunea antarctică belgiană”, de Emil Racoviță, și de redactat un text în care să argumenteze dacă omul poate sau nu să înfrunte fenomenele naturii, raportându-se atât la informațiile din paragraful dat, cât și la experiența personală sau culturală. La cel de-al doilea subiect, candidații au trebuit să prezinte rolul notațiilor autorului în fragmentul lui G. M. Zamfirescu, „Schimbarea la față”, iar la ultimul subiect au trebuit să prezinte particularități de construcție a unui personaj dintr-o nuvelă studiată.
Când se vor desfășura următoarele probe scrise
Mâine, BAC-ul va continua cu proba obligatorie a profilului, miercuri va fi proba la alegere a profilului și a specializării, iar joi cea la Limba și literatura maternă.
Conform calendarului MEC, primele rezultate vor fi afișate miercuri, 2 septembrie, până în ora 12.
„În conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui”, arată IȘJ Sibiu.
Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.
 
 

Publicitate
Ultimele știri

FOTO: O familie a împodobit 600 de brazi pentru Crăciun în locuință. Anul trecut au avut 555 de brazi

O familie din Germania, din Rinteln, landul Saxonia Inferioară, și-au împodobit casa cu 600 de brazi artificiali, în tentativa...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect