În premiera unei competiții de arbitraj de prestigiu, echipa Facultății de Drept a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a obținut recunoașterea meritelor sale la ENJOY THE EUROPEAN COURT OF ARBITRAGE MOOT COMPETITION, prima ediție a acestui concurs desfășurat conform regulilor Curții Europene de Arbitraj.
La evenimentul desfășurat la București pe 28 martie 2024, studenții Răzvan Dinu, Ana Morari, AnaMaria Edu și George Floarea, sub îndrumarea cadrelor didactice Conf. univ. dr. Corina Petica Roman și Lector univ. dr. Andreea Dragomir, au strălucit în etapa finală a competiției.
Echipa din Sibiu a impresionat audiența și juriul, alăturându-se echipei Universității Babeș-Bolyai în rundele finale. Performanța lor excepțională a fost recompensată cu locul secund și cu premiul EnJOY European Court of Arbitration- Romanian Chapter Award for Best Team Orals. De asemenea, Răzvan Dinu și AnaMaria Edu au fost distinși cu premiul Techno Engineering Award Best Individual Oralist.