17.9 C
Sibiu
duminică, aprilie 20, 2025

ULBS: „Unei persoane ar trebui să i se permită să ocupe cel mult două mandate în funcția de rector”

Cele mai citite

Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu susține ideea potrivit căreia un rector ar trebui să aibă cel mult două mandate.

„Referitor la dezbaterea publică din ultima vreme, cu privire la numărul maxim de mandate de rector pe care o persoană le va putea ocupa într-o universitate din România, potrivit noii Legi a Învățământului Superior, echipa de management a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (rectorul, președintele Senatului, prorectorii și directorul CSUD) a dezbătut această problemă și susține în unanimitate că, în conformitate cu normele și tradițiile culturii democratice, unei persoane ar trebui să i se permită să ocupe maxim două mandate în funcția de rector”, au transmis reprezentanții ULBS.
Aceștia consideră că două mandate sunt suficiente pentru ca orice persoană sau echipă de conducere să-și pună în aplicare viziunea managerială cu privire la dezvoltarea unei instituții, „pe când un număr mai mare de mandate comportă riscurile acumulării excesive de putere și de inerție instituțională, ambele contrare tipului de cultură democratică pe care o susținem”.
Guvernul Ciucă a avizat, recent, negativ propunerea legislativă ca rectorii să aibă cel mult două mandate.

Studenții critică decizia lui Ciucă


Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România nu este de acord cu avizul negativ emis de Guvernul României.
„Cu privire la punctul de vedere emis de Guvernul României, ANOSR nu susține obligativitatea ca al doilea mandat să fie ocupat doar prin concurs și se dezice de interpretarea conform căreia limitarea numărului de mandate prin lege ar încălca autonomia universitară, întrucât în proiectul actual al Legii Învățământului Superior, numărul de mandate este stabilit prin „Cartea″ (așa cum o denumește Guvernul României) Universitară; argumentul nu este doar fals, ci și absurd, deoarece același proiect menționează faptul că numărul de mandate nu poate fi nelimitat (ceea ce ar fi o „ingerință″ la fel de mare), însă evită concretizarea acestei prevederi la nivel central. O astfel de prevedere este esențială pentru un climat universitar democratic, asigurând principiul eficienței instituționale – opt ani reprezintă o perioadă timp suficientă pentru a pune în practică programul în baza căruia a fost acordat mandatul unui rector, fiind rezonabil ca, după această perioadă, să fie permisă ascensiunea unei noi echipe de conducere, cu noi viziuni, care să determine evoluția universității. Menținerea pentru o perioadă îndelungată a poziției de rector creează rețele nesănătoase de putere, prin care rectorul își poate menține funcția prin beneficii acordate în virtutea puterilor ridicate pe care le deține în comunitatea universitară”, au transmis reprezentanții Alianței.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

Părintele Ioan Sabău. Cumplita noapte de Înviere din pușcăria comunistă

La vreo doi kilometri depărtare de Bobâlna, în drumul dinspre Simeria (Hunedoara) spre Geoagiu, într-o localitate măruntă, Foltu, risipită...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect