Un atac concertat are loc în această dimineață asupra școlilor și spitalelor din țara noastră, fiind lansate amenințări de „masacru”
La mai multe școli din București, dar și la marile spitale, au ajuns mail-uri de amenințare din surse anonime, care anunță un potențiat atentat terorist.
În mesajul transmis către spitalul Bagdasar Arseni, autorul susține că va intra cu 2 pistoale Beretta Px4 Storm și va comite un adevărat masacru.
”Nu mă voi opri, voi ucide cât mai mulți pacienți, voi provoca un adevărat masacru, iar când va ajunge poliția, mă voi sinucide”, se arată în mesaj.
Autorităţile au demarat verificări în mai multe unităţi de învăţământ, dar şi medicale din Bucureşti, după ce s-au primit e-mailuri de ameninţare pe adresele oficiale.
”Voi intra în şcoală cu două pistoale Beretta”, se arată în mesaj. ”Voi provoca un adevărat masacru”, a adăugat persoana care a trimis e-mailul.
Mesaje similare de amenințare s-au primit la unităţi şcolare din judeţul Mureş şi la unităţi medicale din judeţul Prahova.
„La data de 21 septembrie, Poliţia Capitalei a fost sesizată cu privire la faptul că mai multe instituţii de învăţământ din municipiul Bucureşti şi unele unităţi medicale au primit, pe adresele oficiale de e-mail, un mesaj cu caracter de ameninţare.
Din primele date rezultate din verificarile preliminare efectuate de Poliţie, în coordonare cu Serviciul Român de Informaţii, nu există indicii care să confirme că ameninţarea ar fi una reală.
Menţionăm că Poliţia Capitalei şi celelalte structuri de ordine publică acţionează în mod constant pentru asigurarea unui climat de siguranţă, în special în zona instituţiilor de învăţământ şi unităţilor medicale”, a transmis Poliția Română.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.