Gest cel puțin inconștient al unui medieșean în vârstă de 45 de ani, domiciliat pe strada Feleac din cartierul Gura-Câmpului. Acesta a vrut să-și încheie luni seară socotelile cu viața. S-a urcat la volanul autoturismului personal şi a plecat pe Drumul Naţional 14, spre Sighișoara, cu gândul să se sinucidă. Și-a sunat soția și i-a spus că vrea să intre frontal în prima mașină care îi iese în cale. Nu a mai apucat să intre în vreun autovehicul, căci aproape de intersecția Alma Dumbrăveni cu Ațel, s-a izbit violent cu autoturismul de un cap de pod. Chiar dacă mașina este distrusă în proporție de 70-80 %, medieșenul pus pe fapte mari a scăpat aproape fără nicio rană gravă.
Deși a fost transportat de o ambulanță la Compartimentul de Primire Urgenţe Mediaş, a refuzat internarea în spital. Mai mult decât atât, a refuzat testatea cu aparatul alcooltest, și recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
„Pacientul s-a prezentat într-o stare generală bună, comunicant, diagnosticul la internare, poli-traumatism nu a fost confirmat, există doar un traumatism închis la nivelul hemitoracelui stâng, o fisură a coastei șase. În starea în care se prezintă pacientul, în stare de ebrietate destul de avansată, cu anxietate marcată, refuză internarea și tratamentul de specialitate, și în consecință a fost externat”, ne-a spus Nițuică Gabriela, medic CPU Mediaș.
Polițiștii rutieri medieșeni au început o anchetă în acest caz.
„În data de 17 februarie 2014, în jurul orelor 20:20 minute, un conducător auto în vârstă de 45 de ani, domiciliat în municipiul Mediaș, a condus un autoturism marca Volkswagen Fox înmatriculat în județul Sibiu, pe Drumul Național 14, având direcția de deplasare înspre Sighișoara, iar în zona kilometrului 64+890 de metri, pe fondul vitezei excesive de deplasare, a pierdut controlul autovehiculului și a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma acestui eveniment rutier, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Municipal Mediș, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a refuzat testatea cu aparatul alcooltest, precum și recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvărșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, precum și refuz de recoltare de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, ne-a spus subinspectorul Dragoş Dumitrescu, din cadrul Poliţiei Rutiere Mediaş.
{gallery}accident_alma{/gallery}




