Absolvenții AFT primesc vineri primul grad militar, în incinta Academiei

Cele mai citite

ACTUALIZARE:
Reprezentanții Academiei Forțelor Terestre anunță că s-a schimbat locul de desfășurare a ceremoniei militare. Astfel, aceasta va avea loc în incinta Academiei, și nu în Piața Mare, cum au transmis inițial. Ziua și ora rămân neschimbate – vineri, 28 iulie, de la ora 10:00.
Stire initiala
Cei 225 de absolvenți ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” vor primi primul grad de ofițer într-o ceremonie publică. Evenimentul va avea loc vineri, 28 iulie, în Piața Mare din Sibiu, începând cu ora 10:00.
Promoția 2017 poartă numele onorific „Mărăști, Mărășești, Oituz -100”. Tinerii militari care au absolvit Academia Forțelor Terestre Sibiu vor fi încadrați pe posturi în subordinea Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului de Justiție și Serviciului Român de Informații.
Toți cei interesați să participe la ceremonia militară sunt așteptați vineri, de la ora 10:00, în Piața Mare a Sibiului.

spot_img
Ultimele știri

Misiune IMPECABILĂ: același pilot de F-16 a doborât pentru a doua oară o dronă intrată în România

Pilotul român care scrie istorie: aceeași mână a doborât a doua dronă intrată în spațiul aerian al României în...

Știri pe același subiect