Absolvenții au avut de unde alege: peste 900 de joburi la Bursă

Cele mai citite

Vineri s-a desfăşurat „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi”, organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu concomitent în două locaţii din judeţ, respectiv la Sibiu şi Mediaş. Cele 620 de persoane  participante ( 490 la Sibiu şi 130 la Mediaş) au avut de ales dintr-un număr total de 908 locuri de muncă vacante  puse la dispoziţie de către 34 agenţi economici din judeţ.
Astfel, la Sibiu 24 firme au oferit 773 locuri de muncă, iar la Mediaş 10 agenţi economici au oferit  135 posturi. Din totalul persoanelor participante  85 au fost  absolvenţi, 60 la Sibiu şi 25 la Mediaş, dintre care 27 au fost selectaţi în vederea încadrării în muncă, 19 la Sibiu şi 8 la Mediaş, în meserii precum economist, inger de sistem software, inginer electromecanic, inginer mecanic,  montator subansamble, operator la maşini cu comandă numerică, lucrător comercial, asistent relaţii  publice şi comunicare, agent de securitate, sortator produse şi altele.
Pe lângă punerea faţă în faţă efectiv a cererii cu oferta de forţă de muncă, bursa a încercat şi o familiarizare a proaspeţilor absolvenţi cu practicile de căutare a unui loc de muncă, cu participarea la interviuri de angajare precum şi cu tendinţele actuale ale pieţei muncii.

spot_img
Ultimele știri

Nicușor Dan joacă ultima carte: guvern MINORITAR în locul coaliției eșuate

Președintele Nicușor Dan analizează tot mai serios varianta instalării unui guvern minoritar, în contextul în care refacerea coaliției PSD–PNL–USR–UDMR...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect