Un pieton a murit, joi noaptea, în urma unui accident rutier produs pe DN1, la ieșirea din localitatea Șelimbăr.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au constatat faptul că un pieton a fost surprins și accident de un autoturism, condus de un bărbat de 30 de ani, din județul Vâlcea.
„Din păcate pietonul, un bărbat în vârstă de 61 de ani din Cisnădie, a decedat în urma accidentului.
Polițiștii rutieri continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a precizat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Potrivit unor surse, bărbatul era cioban la o stână din zonă și ar fi traversat neregulamentar Drumul Național 1.
Un echipaj SMURD a intervenit la acest eveniment, însă bărbatul nu a mai putut fi salvat.
„Aseară în jurul orei 22:40 două echipaje SMURD dintre care unul cu medic au intervenit la un accident rutier pe DN1 la intrare în Selimbăr dinspre Veștem unde un autoturism a acroșat un pieton.
Din nefericire bărbatul în vârstă de 61 de ani aflat în stop cardio-respirator nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul declarând decesul acestuia”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, sergent major Raluca Marcu.