12.9 C
Sibiu
vineri, aprilie 17, 2026

Acțiune pe autostradă. Ce au descoperit polițiștii rutieri

Cele mai citite

Polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi A1 Râmnicu Vâlcea – Deva împreună cu polițiștii Biroului Rutier Sibiu au desfășurat o acțiune fulger, duminică, timp de 3 ore, de depistare a șoferilor aflați sub influența alcoolului, pe A1, km. 247, în zona ieșirii spre Mediaș. Polițiștii au descoperit 3 conducători auto care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. Astfel:
“În jurul orei 6.15, în urma testării alcoolscopice, un sibian în vârstă de 49 de ani a prezentat rezultatul de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele șoferului s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În jurul orei 7.25, un alt sibian, în vârstă de 41 de ani, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice i-a fost suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.
Aceeași sancțiune contravențională i-a fost aplicată și unui șofer în vârstă de 41 de ani, din județul Harghita, care în jurul orei 8.15, a fost depistat cu o alcoolemie de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acțiunile polițiștilor rutieri continuă în scopul conștientizării participanților la trafic asupra riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice”, precizează Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

spot_img
Ultimele știri

Parcul Sub Arini din Sibiu intră în modernizare: investiție de 41 de milioane lei, iaz, amfiteatru și zone noi de relaxare

Primăria Sibiu a lansat licitația pentru reamenajarea Parcului Sub Arini, cel mai mare spațiu verde al orașului, cu un...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect