Ajutoare de urgență pentru 65 de persoane relocate din Dumbrava. Sumele ajung la 8.378 de lei pe lună

Publicitate

Cele mai citite

Guvernul a aprobat vineri, 18 septembrie 2026, acordarea unor ajutoare de urgență, în valoare totală estimată la peste 3,07 milioane de lei, pentru 65 de persoane vulnerabile relocate din localitatea Dumbrava, județul Bihor.

Beneficiarii au fost mutați în centre rezidențiale private din județele Alba, Hunedoara și Sibiu, iar sprijinul financiar va fi acordat pentru o perioadă de cel mult șase luni, relatează Mediafax.

Cât primește lunar fiecare beneficiar

Potrivit hotărârii adoptate de Executiv, valoarea totală estimată a ajutoarelor este de 3.078.112 lei. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Cuantumul ajutorului diferă în funcție de categoria beneficiarului:

  • 7.700 de lei pe lună pentru fiecare persoană vârstnică;
  • 8.378 de lei pe lună pentru fiecare persoană cu dizabilități.

Banii sunt destinați exclusiv acoperirii cheltuielilor pentru asistență, îngrijire, cazare și masă.

Guvernul precizează că nivelul acestor sume a fost stabilit în concordanță cu finanțarea acordată persoanelor relocate în centre publice, în baza standardului de cost prevăzut de HG nr. 6/2026.

Banii sunt plătiți lunar centrelor private

Ajutorul este acordat individual pentru fiecare persoană vulnerabilă găzduită într-un centru rezidențial privat. Plata nu se face însă direct către beneficiar, ci lunar către centrul în care acesta este găzduit.

Sprijinul poate fi acordat pentru perioada în care persoana se află într-un centru privat, începând cu 1 iulie 2026, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2026.

În cazul în care un beneficiar este transferat într-un alt centru rezidențial privat, ajutorul continuă să fie acordat la noua unitate, începând cu data transferului.

Pentru continuarea plății, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială trebuie să fie notificată în scris în cel mult 24 de ore de la transfer. Notificarea trebuie să cuprindă numele beneficiarului, data transferului și denumirea noului centru.

În ce situații încetează acordarea ajutorului

Plata ajutorului de urgență încetează în cazul în care persoana:

  • este transferată într-un centru rezidențial administrat de un furnizor public de servicii sociale;
  • este preluată de aparținători;
  • decedează.

Aproximativ 409 persoane au fost relocate din Dumbrava

Măsura adoptată de Guvern vine în contextul operațiunii desfășurate la 30 iunie 2026 de procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu polițiștii Direcției Investigații Criminale.

În urma intervenției, aproximativ 409 persoane vulnerabile au fost relocate în alte servicii sociale rezidențiale, pentru asigurarea condițiilor necesare protejării sănătății, demnității și integrității fizice și psihice a acestora.

Hotărârea adoptată vineri vizează 65 dintre persoanele relocate, respectiv beneficiarii care au ajuns în centre rezidențiale private din județele Alba, Hunedoara și Sibiu.

Sprijinul financiar aprobat de Guvern va acoperi, în limita perioadei stabilite, costurile de asistență, îngrijire, cazare și masă pentru aceste persoane.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Bărbați arestați pentru trafic de droguri de mare risc

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată...

Știri pe același subiect