ALARMĂ MONDIALĂ: CIUMĂ pulmonară suspectată în Rusia. Două DECESE până acum, sute de persoane în IZOLARE

spot_img
Cele mai citite

În ultimele zile, informații alarmante despre o posibilă epidemie de ciumă în Siberia au circulat intens în presa internațională și pe rețelele sociale.

Punctul de plecare a fost moartea unei angajate de 28 de ani a Institutului de Cercetare Anticiumă din Irkutsk, după o pneumonie severă.

Ce s-a întâmplat la Irkutsk

Pe 2 octombrie 2026, presa a relatat despre moartea unei angajate a Institutului Anticiumă din Irkutsk, identificată ulterior drept Daria Shipilova, 28 de ani.

Femeia fusese internată cu o formă severă de pneumonie și a murit pe 2 octombrie. Diagnosticul oficial comunicat de autoritățile sanitare ruse este, în acest moment, „pneumonie de etiologie necunoscută”, nu ciumă.

Faptul că femeia lucra într-un institut specializat în ciumă a amplificat imediat suspiciunile. Au apărut relatări neconfirmate potrivit cărora ar fi avut loc un accident de laborator, inclusiv varianta că s-ar fi spart un recipient cu bacterii.

Această versiune nu a fost confirmată. Autoritățile ruse au spus că testările extinse nu au identificat în probele pacientei microorganisme asociate activității sale profesionale și că verificările institutului nu au evidențiat un accident cu agenți patogeni.

O a doua persoană ar fi murit în Siberia cu simptome asociate ciumei, la doar câteva zile după decesul unei angajate a unui laborator.

OMS investighează situația, iar aproape 200 de persoane se află în izolare medicală,

De ce au fost totuși puse aproximativ 200 de persoane sub observație?

Pentru că, în cazul unei boli potențial extrem de periculoase precum ciuma pulmonară, autoritățile nu trebuie să aștepte confirmarea finală pentru a lua măsuri preventive.

Aproximativ 200 de persoane care intraseră în contact cu femeia au fost inițial izolate sau monitorizate.

Potrivit informațiilor comunicate ulterior, majoritatea au fost deja eliberate, iar testările nu au identificat ciumă sau o altă infecție gravă transmisă de pacientă.

Au fost identificate infecții virale obișnuite, inclusiv COVID-19 și rinovirus, dar acestea nu explică existența unei epidemii de ciumă.

Pe 7 octombrie, autoritățile ruse au anunțat că măsurile preventive sunt în curs de încheiere și că nu există risc de epidemie pe baza datelor disponibile.

Ce spune OMS?

OMS nu a confirmat că este vorba despre ciumă, dar nici nu a spus că investigația este complet închisă.

În declarația din 7 octombrie, directorul general Tedros Adhanom Ghebreyesus a explicat că Rusia a informat organizația că nu a fost raportat recent niciun caz de ciumă în regiunea Irkutsk.

OMS a cerut rezultatele detaliate ale testelor de laborator efectuate asupra femeii, informații despre testarea persoanelor care au intrat în contact cu ea, explicații suplimentare privind motivele pentru care au fost luate măsuri atât de ample și verificarea unor relatări despre un posibil al doilea angajat cu pneumonie de cauză necunoscută.

De ce se vorbește despre „ciuma pulmonară”?

Pentru că aceasta este forma de ciumă care ridică cele mai mari probleme epidemiologice.

Ciuma este provocată de bacteria Yersinia pestis. În mod obișnuit, bacteria circulă între mamifere mici și purici, iar oamenii se pot infecta prin înțepătura unui purice infectat sau prin contact cu animale infectate.

Există trei forme principale:

-ciuma bubonică-cea mai frecventă; provoacă febră și ganglioni limfatici foarte dureroși;

-ciuma septicemică-bacteria ajunge în sânge;

-ciuma pulmonară-afectează plămânii și poate fi transmisă de la om la om prin particule respiratorii.

Ciuma pulmonară este cea mai periculoasă din punct de vedere al transmiterii între oameni. Fără tratament rapid poate fi fatală, însă antibioticele sunt eficiente atunci când boala este diagnosticată și tratată precoce.

OMS subliniază că forma pulmonară poate evolua foarte rapid, dar tratamentul administrat la timp schimbă radical prognosticul.

Cât de mare este riscul pentru România și restul Europei?

Pe baza informațiilor disponibile acum, nu există indicii că România sau Europa ar fi în fața unei amenințări de sănătate publică provenite din acest episod.

Ciuma nu se comportă precum o infecție respiratorie virală obișnuită.

Pentru apariția unui focar sunt necesare condiții epidemiologice specifice, iar transmiterea interumană este în principal o problemă în cazul ciumei pulmonare.

În plus, spre deosebire de Evul Mediu, boala poate fi tratată cu antibiotice, iar sistemele moderne de supraveghere epidemiologică permit izolarea rapidă a cazurilor suspecte și monitorizarea contacților.

OMS precizează că diagnosticul și tratamentul precoce sunt esențiale și că antibioticele pot vindeca infecția.

SUA au dat alarma generală

Ambasada Statelor Unite la Moscova a emis un avertisment medical special, după informații despre un posibil caz de ciumă pulmonară în regiunea Irkuțk din Rusia, unde a murit o angajată a unui institut științific antiepidemic.

Misiunea diplomatică a precizat că urmărește situația, după ce au apărut informații despre suspiciunea de ciumă pulmonară, despre decesul unei persoane, despre măsurile de carantină și despre închiderea unor spitale din Irkuțk.

„Continuăm să urmărim cu atenție situația”, se arată în comunicat.

Ambasada a amintit că posibilitățile autorităților americane de a-și ajuta cetățenii aflați pe teritoriul Rusiei sunt limitate, mai ales în afara Moscovei.

Americanii din Rusia sunt îndemnați să respecte instrucțiunile autorităților sanitare locale, să evite unitățile afectate și să ceară imediat asistență medicală dacă au febră sau simptome respiratorii.

Departamentul de Stat a menținut pentru Rusia cel mai înalt nivel de avertizare, al patrulea, „Do Not Travel” („Nu călătoriți”).

Americanilor aflați deja în Rusia li se recomandă să plece din țară, iar celor care plănuiesc o călătorie, să renunțe la ea.

Cu o zi înainte, președintele american Donald Trump a declarat că țara sa va ajuta Rusia în privința focarului de ciumă.

El a numit incidentul „o mare problemă” și și-a exprimat regretul, dar nu a spus ce anume intenționează să facă Washingtonul.

Secretarul de stat Marco Rubio a afirmat că, deocamdată, nimeni nu are informații complete despre ce s-a întâmplat.

El a cerut Moscovei să fie mai deschisă cu privire la circumstanțele morții angajatei laboratorului. Într-o declarație făcută luni, Rubio spusese că guvernul american „urmărește cu atenție și monitorizează situația”.

SURSĂ FOTO: Euronews România

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
spot_img
Ultimele știri

O zi despre ceea ce nu trebuie să uităm: elevii Școlii „Radu Selejan”, de la Auschwitz la Cracovia

Unele zile dintr-o călătorie rămân în memorie prin locurile frumoase, altele prin oamenii întâlniți. Ziua de 7 octombrie a...

Știri pe același subiect