14.1 C
Sibiu
luni, aprilie 20, 2026

Alertă în Europa: borcane cu mâncare pentru bebeluși contaminate cu otravă de șobolani. Ancheta vizează un posibil șantaj internațional

Cele mai citite

Autoritățile din Austria, Cehia și Slovacia desfășoară o anchetă de amploare după apariția unui caz grav de posibil șantaj care implică produse alimentare pentru bebeluși. Un suspect ar fi contaminat borcane cu hrană HiPP cu otravă de șobolani, potrivit agenției DPA.

Rechemare urgentă a produselor din magazine

Compania producătoare HiPP a anunțat retragerea preventivă a unui întreg sortiment de borcane cu mâncare pentru copii din peste 1.000 de supermarketuri SPAR din Austria, ca măsură de siguranță pentru consumatori, relatează stirileprotv.ro.

Decizia a venit după ce un client din landul Burgenland a predat autorităților un borcan suspect, neconsumat, care ulterior a fost testat pozitiv pentru o substanță toxică utilizată în otrava de șobolani.

Extinderea cazului în mai multe țări

Poliția austriacă a transmis că există indicii potrivit cărora un al doilea borcan contaminat ar fi putut ajunge pe piață în aceeași regiune. În paralel, autoritățile din Cehia și Slovacia au confirmat identificarea unor produse similare, ceea ce a dus la retragerea preventivă a tuturor loturilor suspecte din magazine.

Publicitate

Posibil caz de șantaj

Autoritățile austriece investighează ipoteza unui act intenționat de sabotaj și șantaj la adresa producătorului, o companie cu o istorie de peste 120 de ani, fondată în Germania și cu sediul actual în Elveția.

Potrivit purtătorului de cuvânt HiPP, Clemens Preysing, incidentul nu are legătură cu procesul de producție sau calitatea produselor, ci cu o intervenție criminală externă.

Recomandări pentru părinți

Agenția pentru Sănătate și Siguranță Alimentară din Austria (AGES) a recomandat părinților să verifice atent produsele din locuință. Borcanele vizate au un autocolant alb cu un cerc roșu pe baza recipientului.

Autoritățile continuă investigațiile și au cerut populației să nu consume produsele suspecte până la clarificarea completă a situației.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: PSD a votat aproape 100% împotriva lui Bolojan. Premierul are 3 zile SĂ PLECE de la șefia Guvernului

Consultarea internă din PSD privind retragerea sprijinului politic acordat premierului Ilie Bolojan s-a încheiat: social-democrații au votat prin SMS...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect