Ambasadorul Olandei la București a fost prezent la Roșia, în cadrul unor acțiuni umanitare

Cele mai citite

Ambasadorul Olandei la București, Johannes Hendrik Mattheus van Bonzel a fost prezent zilele trecute în comuna Roșia din județul Sibiu, pentru a lua parte la o acțiune umanitară a fundației STICHTING KINDERHULP ROEMENIE din Olanda. Acțiunea a constat în ajutoare alimentare, îmbrăcăminte, jucării pentru copii, saltele, dar și paturi pentru locuitorii comunei Roșia și a avut loc la Casa de Cultură și Sport.   

Acțiunea a început luni 11 noiembrie la Roșia, iar a doua zi a continuat și în satul Cornățel. De ajutoare umanitare au beneficiat 945 de familii. Toate acestea au fost posibile cu ajutorul a 35 voluntari din Olanda care au împărțit ajutoarele familiilor. Colaborarea cu fundația SKR  durează din 1995, iar oficialitățile comunei speră ca aceasta să dureze. La acțiune au mai fost prezenti prefectul Sibiului, Ovidiu Sitterli, primarul comunei Roșia, Valentin Aldea, dar și soția ambasadorului.

Publicitate

 

spot_img
Ultimele știri

CSU pierde meciul cu „U” după o luptă acerbă

Calificarea în play-off-ul Ligii Naţionale a readus gruparea "galben-albastră" ca pe vremurile când "vulturii" se luptau an de an...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect