Pe măsură ce temperaturile scad și se apropie sezonul rece, șoferii încep să se pregătească pentru condițiile dificile de drum.
Una dintre cele mai importante măsuri este echiparea mașinii cu anvelope corespunzătoare pentru iarnă.
Spre deosebire de ceea ce cred mulți conducători auto, legislația rutieră din România nu stabilește o zi sau o dată calendaristică exactă la care anvelopele de iarnă devin obligatorii.
Regula este legată de starea drumului, iar obligația apare atunci când șoseaua este acoperită cu zăpadă, gheață sau polei.
Registrul Auto Român (RAR) a venit și cu precizări importante privind anvelopele considerate legale și acceptate de autorități.
Ce marcaje trebuie să aibă anvelopele
Potrivit RAR, sunt considerate corespunzătoare din punct de vedere legal anvelopele care, indiferent de denumirea comercială sub care sunt vândute, sunt marcate cu literele M și S, care fac referire la „mud and snow”-noroi și zăpadă.
Marcajul poate apărea sub mai multe forme: M+S, M.S. sau M&S.
RAR precizează că aceste anvelope îndeplinesc cerințele privind utilizarea în condițiile specifice sezonului rece, prevăzute de legislația rutieră din România.
„Atât timp cât posesorii de autovehicule respectă legislația în vigoare și folosesc pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, anvelopele marcate cu literele M și S, nu există sancţiuni”, a transmis RAR.
Când poate fi amendat un șofer
Problemele apar atunci când un autoturism circulă pe un drum acoperit cu zăpadă, gheață sau polei fără anvelopele corespunzătoare.
În cazul unui control în trafic, dacă polițistul constată că anvelopele nu au marcajele necesare, poate considera că autoturismul nu este echipat corespunzător pentru condițiile de iarnă.
În această situație, șoferul riscă o sancțiune cuprinsă între 9 și 20 de puncte.
Nu există o „dată oficială” pentru schimbarea cauciucurilor
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le rețină șoferii este că obligația nu începe automat la o anumită dată din calendar.
Prin urmare, nu există o zi stabilită prin lege precum 1 noiembrie sau 1 decembrie de la care toate mașinile trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă.
Criteriul este unul simplu: condițiile meteo și starea carosabilului.
Astfel, atunci când drumurile publice sunt acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, șoferii trebuie să aibă montate anvelopele corespunzătoare, indiferent de data din calendar.
Știri pe același subiect
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007





