11.3 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Arestat preventiv pentru infracțiuni cu violență, iar alți doi cercetați sub control judiciar

Cele mai citite

catuse5-320x200Trei bărbaţi din Dumbrăveni sunt cercetaţi de poliţişti pentru mai multe infracţiuni, inclusiv cu violenţă, după ce duminică după-masa au fost implicaţi într-o altercaţie spontană.

În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, precum şi a plângerilor depuse de victime (3 bărbaţi din Dumbrăveni), poliţiştii din Dumbrăveni, au stabilit că în curtea imobilului aparţinând uneia dintre victime, au pătruns fără drept suspecţi indicaţi de victime, anterior între aceştia existând un conflict verbal generat de relaţia de concubinaj existentă între copiii lor. Altercaţia verbală a degenerat şi în acte de mică violenţă şi distrugere a unor geamuri.

„Cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 26 de ani, au fost identificați și conduși la sediul poliției. Ulterior, a fost dispusă împotriva lor măsura reţinerii pentru 24 de ore şi cercetarea sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare, violarea de domiciliu, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. La aceeaşi dată procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioada de 60 zile faţă de doi dintre suspecţi şi arestarea preventivă pe o perioadă de 30 zile pentru cel de-al treilea”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.

Publicitate

Cercetările sunt continuate de oamenii legii.

spot_img
Ultimele știri

Tehnologia „Smart” revoluționează recuperarea medicală în Sibiu: S-a deschis Santech Medical Smart Clinic

Medicina modernă. Decizii inteligente. Oameni echilibrați.O investiție de aproape 100.000 de euro, trei tineri antreprenori cu viziune și o...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect