10.2 C
Sibiu
duminică, aprilie 19, 2026

Armata Română cumpără vehicule echipate cu sistem de rachete antitanc Spike

Cele mai citite

Armata Română cumpără o flotă de vehicule tactice ușoare Enok AB 4×4, de fabricație germană, echipate cu sistemul de rachete antitanc Spike.

Livrările vor avea loc până la sfârșitul anului viitor.

Anunțul a fost făcut de producătorul german ACS (Armored Car Systems), care a participat la forumul destinat Forțelor pentru Operații Speciale, organizat zilele trecute la Târgu Mureș.

Contractul va fi desfășurat în cooperare cu grupul EuroSpike, iar vehiculele vor fi folosite pentru apărarea antitanc, se arată în comunicatul de presă emis de ACS.

Publicitate

Site-ul de specialitate Army Recognition explică faptul că vehiculele se bazează pe șasiul Mercedes-Benz G-Class, iar varianta aeropurtată este optimizată pentru a fi transportate cu aeronave Hercules C-130 sau C-27J Spartan, din dotarea Armatei Române, scrie Biziday.

“Această configurație permite vehiculului să fie desfășurat rapid în medii dificile, în care mijloacele blindate tradiționale ar fi prea grele sau prea lente”, potrivit Army Recognition.

Sistemul de rachete Spike, de producție israeliană și furnizat de EuroSpike, are o rază de acțiune la sol de circa 5,5 kilometri.

Acesta permite operatorului să ajusteze ținta în timpul zborului sau chiar să abandoneze misiunea, în cazurile extreme.

“Vehiculele noastre reprezintă o componentă importantă a sistemelor mobile de apărare antitanc. Considerăm că acest concept este foarte potrivit și pentru armata germană.

În Ucraina, se poate observa clar că această strategie este extrem de eficientă”, a spus Stefan Koppold, șeful departamentului de inginerie al ACS.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

spot_img
Ultimele știri

CSU Sibiu s-a calificat în play-off-ul Ligii Naționale!

CSU Sibiu a revenit acolo unde îi este locul! După o luptă infernală susținută în ultimele luni, ”vulturii” au...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect