Asistenta de la pediatrie a murit din cauza unei boli incurabile

Cele mai citite

Tânăra asistentă de la Spitalul de Pediatrie nu a murit de epuizare, ci din cauza unei boli incurabile la plămâni. Asta a reieşit în urma autopsiei iar raportul medico-legal a fost înaintat procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu care au deschis un dosar penal „in rem” pentru ucidere din culpă. În aceste condiţii cauza a fost clasată.
„În cursul anchetei penale, s-a procedat la audiere de martori precum şi a aparţinătorilor victimei şi a fost efectuată autopsia cadavrului defunctei iar în cursul lunii noiembrie, la dosarul cauzei a fost ataşat raportul de constatare medico-legală de autopsie prin care s-a stabilit că decesul a fost unul neviolent şi s-a datorat unei boli extrem de grave, incurabile, cu o evoluţie fulminantă, localizată la nivelul plămânilor, producându-i acesteia un infarct pulmonar. Având în vedere cele constatate prin raportul medico-legal, în speţa de faţă  urmează a se dispune clasarea cauzei pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, din ansamblul probator nefiind relevată acţiunea vreunei alte persoane care să fi avut drept consecinţă decesul.” a declarat Ioan Veştemean, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu
Asistenta de la Spitalul de Pediatrie a murit la începututl lunii trecute, în drum spre casă după ce a ieşit dintr-o tură de noapte. Colegele femeii, spuneau atunci că aceasta a refuzat să îşi ia concediu medical pentru a se trata de teamă să nu încurce programul, în condiţiile în care în spital e lipsă de personal. De cealaltă parte, conducerea spitalului declara că nu i-a fost interzis niciodată să îşi ia liber sau concediu medical.
 
 

spot_img
Ultimele știri

VIDEO: Zeci de tineri au fost abordați în plină stradă cu mesaje despre „Dumnezeu Mama”. Adepții „God The Mother” au ajuns în România

Relatări virale pe TikTok despre persoane care promovează „God The Mother” (Dumnezeu Mama) pe străzile din București. Tot mai...

Știri pe același subiect