-4.8 C
Sibiu
joi, noiembrie 7, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Două decenii de existență pentru Asociația Administratorilor de Păduri din România. Aceasta e condusă de un sibian

Publicitate

Cele mai citite

Asociaţia Administratorilor de Păduri din România a aniversat, zilele acestea, 20 ani de la înființare. Aceasta reunește sectorul privat din silvicultura românească. În aceste condiții, conducerea asociației, membrii acesteia, invitați de onoare din toată țară au venit la Sibiu pentru a lua parte la acest moment important pentru organizația ce administrează în prezent în jur de 1,5 milioane de hectare. Pe lângă momentele festive, cei prezenți au dezbătut, la Hotel Hilton, cele mai stringente probleme din sectorul privat, dar și ultimele noutăți în domeniu. Asociația este condusă din 2017 de un sibian, Adrian Crețu, șeful Ocolului Silvic Rășinari. 

De la 17, la 117 ocoale

AAP, ce activează de două decenii în țară, cuprinde, în prezent, 117 ocoale, ce administrează aproximativ 1,5 milioane ha de pădure. Dezbaterile s-au axat pe prevederile noului cod silvic, finanțările destinate pădurilor, directiva europeană EUDR privind transabilitatea lemnului (aici sunt incluse și carnea de vită, uleiul de palmier, soia etc.), amenajamentele silvice și procedurile privind evaluarea adecvată a acestora, dar și cecontările cu întârziere a prestărilor silvice efectuate de către ocoale.    

„Inițial, au fost 17 ocoale silvice în cadrul Asociaţiei Administratorilor de Păduri din România, iar în prezent sunt un număr 117, cu o suprafață administrată la nivel național de 1.500.000 de hectare. În cadrul județului Sibiu activează opt ocoale silvice de regim. La nivel de Transilvania, marea majoritate sunt ocoale de regim publice locale. Activitatea noastră constă în administrarea pădurilor care aparțin unităților administrativ teritoriale, a formelor asociative și a persoanelor fizice private. De subliniat este că nu administrăm pădure de stat, suntem contrabalansarea acesteia.

Adrian Crețu, Președintele Asociaţiei Administratorilor de Păduri din România și șeful Ocolului Silvic Rășinari

În 20 de ani de activitate, am avut o perioadă și mai anevoioasă ca de obicei. Singurul impediment a fost clasa politică, cea care, de multe ori, în loc să ia decizii clare și coerente, pe baza unor informări date de către noi, administratorii domeniului silvic, s-a luat după mai multe conjuncturi mai sensibile. S-au folosit de pădurea României în scopuri electorale. La ora actuală, pădurile României  stau la nivel european foarte bine, avem cele mai mari suprafețe de arborete virgine din cadrul Uniunii Europene. Cele mai compacte”, a declarat președintele Asociaţiei Administratorilor de Păduri din România și șeful Ocolului Silvic Rășinari, Adrian Crețu.

Trei zile intense

La ședința festivă și dezbaterile din cadrul reuniuni au luat parte prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu, vicepreședintele Consiliului Județean, Marcel Luca, conducerea RNP Romsilva, reprezentanți din Ministerul Mediului, foști miniștri, parlamentari și cadre universitare din domeniul silvic de la universitățile din Suceava și Brașov.

De asemenea, au răspuns invitației oameni de specialitate ai Institutului Național de dezvoltare și cercetare în silvicultură – Marin Dracea, ai Academiei de Științe Agricole și Silvice, ai organizației Progresul silvic, Gărzii Naționale forestieră, primarii din Rășinari și Sadu, Bucur Bogdan respectiv Valentin Ivan, dra și conducerea Federației sindicatelor din silvicultură.

Reuniunea s-a desfășurat în perioada 15 – 17 octombrie. Astfel, în prima zi, cei prezenți au efectuat o vizită de specilitate în teren, împreună cu prof. Nicolescu Valeriu Norocel. Tema abordată a fost „Silvicultură de arboret” vs „silvicultură de arbore”, studiu de caz la Ocolul Silvic Valea Frumoasei Săliște”. A doua zi a fost marcată de dezbaterile în domeniu, iar în ultima zi a fost programată o vizită în natură, dar de această dată și în scop de relaxare. Este vorba despre vizitarea Muzeului Satului și a centrului istoric al orașului. 

Adrian Crețu – Președintele Asociaţiei Administratorilor de Păduri din România și șeful Ocolului Silvic Rășinari

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Filarmonica, în rândul copiilor. Un prim pas dintr-un amplu proiect educațional pentru cei mici

Astăzi am ajuns în fața Orchestrei Filarmonicii de Stat Sibiu împreună cu 25 de elevi ai clasei a IV-a,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

situs togel

https://ukinvestorshow.com

bo togel terpercaya

bo togel terpercaya

situs toto

situs togel terpercaya

10 situs togel terpercaya

dapurtoto

bandar togel

slot gacor

situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

situs togel

https://ukinvestorshow.com

bo togel terpercaya

bo togel terpercaya

situs toto

situs togel terpercaya

10 situs togel terpercaya

dapurtoto

bandar togel