17.4 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Astrid Fodor și Virgil Popa, verificați de ANI pentru incompatibilitate

Cele mai citite

Agenția Națională de Integritate (ANI) a început să facă cercetări asupra averii și stării de incompatibilitate a primarului interimar, Astrid Fodor și a viceprimarului Virgil Popa, potrivit ancheteonline.ro. Cei doi demnitari s-ar afla în incompatibilitate deoarece, pe lângă funcțiile din Primărie, mai sunt membri în consiliile de administrație ale unor unități de învățământ: Astrid Fodor la Colegiul Samuel Von Brukenthal și la Grădinița nr.37, iar Virgil Popa, la Grădinița nr.19. Acest lucru ar încălca o notă preliminară întocmită de ANI, semnată de fostul președinte Horia Georgescu, în 13.03.2015, în care se susține că „exercitarea simultana a functiei de viceprimar si a calitatii de reprezentant in consiliul de administratie al unitatilor de invatamant, ca urmare a desemnarii de catre consiliul local, este de natura sa genereze o situatie de incompatibilitate, conform prevederilor legislative incidente”. Atât Astrid Fodor, cât și Virgil Popa au fost reconfirmați membri în consiliile de administrație ale unităților de învățământ sibiene printr-o hotărâre a Consiliului Local, din data de 21 august 2014, semnată de Klaus Iohannis, în calitate de primar la acea dată. Pe lângă starea de incompatibilitate, inspectorii ANI verifică în această perioadă și declarațiile de avere ale celor doi, precum și modificările care au intervenit de-a lungul anilor în care au ocupat funcții la Primăria Sibiu.

Referitor la doamna Fodor Astrid Cora, primar interimar al municipiului Sibiu, in lucrarea nr.21394/S/ll/25.05.2015, se efectueaza evaluarea respectarii regimului juridic al incompatibilitatilor de catre aceasta, in perioada detinerii functiilor si demnitatilor publice, in conformitate cu prevederile art.11 din Legea 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice.  Activitatea de evaluare a declaratiei de avere, a datelor si informatiilor privind averea existanta, precum si a modificarilor patrimoniale intervenite in perioada exercitarii functiilor ori demnitati publice, precum si de evaluare a conflictelor de interese si incompatibilitati se efectueaza atat pe perioada exercitarii functiilor ori demnitatilor publice, cat si in decursul a 3 ani dupa incetarea acestora. Activitatea ce se efectueaza pe durata prevazuta la alin.1, consta in evaluarea declaratiei de avere, a datelor si informatiilor privind averea existenta, precum si a modificarilor patrimoniale intervenite, a conflictelor de interese sau a incompatibilitatilor, exclusiv pentru perioada exercitarii functiilor sau demnitatilor publice

” se arata in raspunsul ANI trimis catre AncheteOnline. Aceleasi masuri se iau si in cazul lui Popa Virgil, viceprimar al municipiului Sibiu.
Viceprimarul Virgil Popa susține că nu s-a aflat în incompatibilitate, atât timp cât pentru faptul că este membru în Consiliul de Administrație nu a încasat niciun ban.
„Consider că nu mă aflu în incompatibilitate ocupând în același timp funcția de viceprimar al Municipiului Sibiu și de membru în Consiliul de Administrație al grădiniței nr. 19 din Sibiu, ultima fiind o funcție neremunerată, a declarat Virgil Popa la solicitarea ziarului Sibiu 100%.
Astrid Fodor a declarat că nu a primit nicio informare din partea ANI cu privire la cercetarea sa.
„Până în prezent nu am primit la Primăria Municipiului Sibiu nici o adresă sau solicitare de informații din partea ANI în vederea cercetării unei presupuse incompatibilități care să facă referire la persoana mea. După eventuala comunicare a unei astfel de adrese, voi formula o poziție”, a transmis Astrid Fodor, primarul interimar al municipiului Sibiu.

spot_img
Ultimele știri

Roșiile cu brânză sunt dăunătoare? Mit sau realitate? Ce spune știința despre combinația alimentară

Ideea că „nu este bine să combini roșiile cu brânza” circulă frecvent în discuțiile despre așa-numitul food combining, însă...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect