Vineri, 19 ianuarie, maestrul Constantin Chiriac, Directorul Teatrului ”Radu Stanca” și Președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a fost desemnat Cetățean de Onoare al municipiului Sibiu. Ceremonia a avut loc la Primăria Sibiu, în prezența Primarului Astrid Fodor, ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, Raluca Turcan, Ministrul Culturii, Kerstin Ursula Jahn – Consulul Germaniei la Sibiu etc.
Un gest de prețuire prin care sibienii reușesc să își exprime gratitudinea și aprecierea lor pentru un Om care se identifică de peste trei decenii cu o experiență culturală fantastică propusă, născută și crescută în orașul lor. Și un brand sibian internaționalizat cum nicio administrație de până acum nu a reușit să o facă. Despre maestrul Constantin Chiriac și reconfigurarea Sibiului în jurul impunătoarei sale forțe care determină și face mereu să se întâmple lucruri, cu siguranță se va tot vorbi de acum înainte.
Constantin Chiriac e omul poate cel mai iubit de sibieni. În toate intervențiile sale publice, acesta ține să își exprime considerația sa pentru publicul sibian. Trăiește pentru și prin acești oameni care i-au însoțit devenirile.
Se spune că sunt succese care te înjosesc și înfrângeri care te înalță. Cu ocazia acordării acestui titlu de către Primăria Sibiu, Constantin Chiriac a fost privat tocmai de acel succes care te înalță. Ca și în cazul Generalului Ghiță Bârsan, a galei premierii celor mai merituoși sportivi ai Sibiului, și de această dată Primăria a decis nu doar să nu invite presa, ci nici măcar să nu anunțe evenimentul. Ba, mai mult, singurele informații despre eveniment au fost disponibile doar pe pagina de facebook a Primăriei, după consumarea manifestării. Să nu mai amintim că decernarea acest titlu vine extrem de greoi, după cinci ani de când Constantin Chiriac a fost distins cu ”cetățenia de onoare” a județului, de către Consiliul Județean Sibiu.
Nu cred că acest episod de ”necomunicare” a fost unul accidental, produs eventual de o eroare umană. Pentru orice altă acțiune a conducerii municipiului, presa e invadată cu comunicate, care mai de care mai laudative la adresa preocupărilor majore pe care aceasta le are pentru bunăstarea și confortul cetățenilor. Desigur, să nu vă așteptați ca același gen de comunicare să aibă loc și la nivelul solicitărilor de către presă pentru clarificarea unor lucruri care nu funcționează sau se întâmplă defectuos în orașul nostru. Și în această situație am adresat câteva întrebări Primăriei, la care nu am primit niciun răspuns până la ora publicării acestui articol. Ni se pare cel puțin curioasă această practică de a încerca estomparea programatică a unor astfel de oameni, care ar putea la un moment dat muta reflectoarele de pe cei care conduc vremelnic Primăria, pe simpatia susținută a cetățenilor care cu adevărat fac onoare Sibiului. Sibienii își merită cetățenii lor de onoare. Această demnitate e una a locuitorilor orașului Sibiu și nu a unei instituții care decide ea cât trebuie sau nu să fie informați sibienii despre simbolurile cu care ei sunt contemporani. Aș fi tentat să mă gândesc la modelul Kremlin, însă mă tem să nu greșesc, pentru că până și acolo mai are loc măcar din când în când câte o conferință de presă. E drept, în rest se trimit doar comunicate oficiale, gândite în linia partidului, fără posibilitatea de a adresa întrebări, de a comunica instituțional cu conducătorul.
Constantin Chiriac merita mai mult decât o ulterioară și fadă dare de seamă despre acest eveniment, pe pagina de facebook a Primăriei. Partea bună însă e că seniorii au un centru al lor, pus la dispoziție de Primărie, unde pot dansa și practica yoga.