Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu organizează marți, 16 decembrie, în Palatul Brukenthal, vernisajul expoziției „Speranță prin artă”, ajunsă la ediția a XVII-a. Lucrările sunt realizate de pacienții spitalului, coordonați de specialiștii de la ergoterapie și terapie ocupațională. În cadrul evenimentul va avea loc și o licitație de tablouri și decorațiuni realizate de pacienți.
,,Pentru unii dintre ei, este prima vizită la muzeu și la Târgul de Crăciun din Sibiu”
Înaintea evenimentului de săptămâna viitoare, pacienții Nicoleta Tătar, Mirela Boicu, Luciana Solea, Iosif Filomon, Dumitru Hanț și Florin Bârcea au participat la un atelier de creație ce s-a desfășurat în Palatul Brukenthal. „Pentru unii dintre ei, este prima vizită la muzeu și la Târgul de Crăciun din Sibiu”, ne spune Iza Paulescu, purtătorul de cuvânt al Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu.
„Nu trebuie să aveți emoții, îl aveți pe Dumnezeu”
Noi, cei din presă, ne așezăm în rând, în timp ce pacienții, coordonați de psihologul Ana Maria Fulea și ergoterapeutul Mimi Pătruțiu, intră timizi în camera ce găzduiește lucrările lor, munca de aproape un an de zile. „Nu trebuie să aveți emoții, îl aveți pe Dumnezeu”, ne spune Florin Bârcea. Acesta pare cel mai deschis dintre toți, Iza îl tot laudă ca fiind un om priceput la artă și un vorbitor desăvârșit, și se pare că așa și este.
„Îți trebuie multă răbdare”
Mă apropii timid de el, mă uit în ochii lui, îmi dau seama din prima că sub constituția sa robustă se află un suflet chinuit și blând, iubitor de Dumnezeu. Sunt curios de povestea lui. Cum a ajuns la Spitalul de Psihiatrie? Pare un om sănătos, mai sănătos decât mulți dintre noi. Ce înseamnă să fii sănătos?
Florin începe, cu răbdare, să-mi arate lucrările realizate de el. Are multe: un tablou cu un personaj de toamnă, unul cu niște pomișori negri ce se reflectă într-un râu întunecat, dar cireașa de pe tort, cel mai lăudat tablou al său este unul ce are „legat” un tricolor pe el. ,,Îți trebuie multă răbdare ca să creezi”, îmi mărturisește acesta.
„Spitalul este casa mea”
Stau lângă acesta și îl privesc cum lipește, cu degetele sale groase, diamante mici, multicolore, pe o bucată de carton.
Aflu imediat că este veteran în spital, are 51 de ani, iar mare parte din viața lui în acel loc și-a petrecut-o. ,,Spitalul este casa mea”, îmi mărturisește Florin. Nu și-a cunoscut niciodată părinții, s-a trezit abandonat la casa de copii, până la 17 ani, când și-a luat viața în dinți și a ,,spart zidurile” orfelinatului. A plecat în căutarea alor săi, nu i-a găsit. Așa a ajuns să doarmă în gară, el și cu restul oamenilor străzii. „Stăteam zi și noapte la cerșit în fața bisericii de pe Constituției, și am văzut că nu fac niciun bine, că cer un ban. Dar banul pe care îl făceam îl duceam la biserică. Acum Dumnezeu m-a ajutat, am un acoperiș de-asupra capului”, povestește Florin.
„Eu am încredere în mine și în Dumnezeu”
Acum fiecare zi, în continuare, Florin, și-o dedică lui Dumnezeu și aproapelui său. „Eu am încredere în mine și în Dumnezeu.” Ar dori să-l deseneze pe părintele Arsenie Boca, spune că îl ocrotește. Cât e ziua de lungă ascultă radio Trinitas și se roagă. „Citesc acatiste, am un acatist puternic pe care îl citesc, îl citesc și plâng. Simt că trebuie să am pe cineva lângă mine și mă uit la cer, mă uit la cer și văd albastru. Domnul mă privește. Știți că pereții au urechi? Indiferent că sunt tencuiți? În sensul că Dumnezeu ne ascultă. Când te pui înaintea Domnului, pune-te în genunchi și roagă-te cât poți. Eu mă duc la biserică în spital. Eu m-am chinuit să îmi caut părinții, nu i-am găsit, dar eu știu că trăiesc. Să știți că ori de câte ori e sărbătoare mă taie plânsul, dar ascult vorbele sfinților care ne spun: «Întărește-te»”, spune sibianul.
„Scopul principal al activităților noastre este să venim cu o formă complementară a terapiei”
Toată lumea e pusă pe treabă. Fac îngerași, tot felul de ornamente… Am luat niște vată în mâini și tot o frământ, nu știu ce să fac cu ea. Așa că mai bine stau de vorbă cu Ana Maria Fulea: „Scopul principal al activităților noastre este să venim cu o formă complementară a terapiei. Aici intervine programul nostru.
În primă fază a zilei lucrăm cu bolnavii acuți, de pe sectoarele deschise, și în a doua parte a zilei avem activități cu pacienții care sunt tot acuți, dar sunt pe sectoarele de supraveghere. A căror stare nu le permite să vină în sala unde avem activitățile, atunci mergem noi la ei”. Obiectivele principale ale acestor activități sunt dezvoltarea funcțiilor loc cognitive: atenție, memorie, percepția etc.”
„La noi, la ergoterapie, atmosfera aduce foarte mult atmosfera tipică de acasă, să zic așa”
Dincolo de stereotipuri, sunt curios care este atmosfera din secția Anei Maria Fulea: „La noi, la ergoterapie, e foarte frumos. Toată lumea, fără excepție, toți care ne-au trecut pragul activităților noaste, ne-au spus că e foarte frumos la noi. Spitalul ne-a pus la dispoziție un spațiu frumos, luminos, foarte bine dotat; avem muzică, cântăm, dansăm, este o atmosferă atipică spitalului. Sunt și alte sectoare în spital, în care atmosfera este în concordanță cu starea de sănătate a pacienților din locul respectiv. Activitățile nu sunt doar pentru cei internați, pot veni oricând veterani. La noi, la ergoterapie, atmosfera aduce foarte mult atmosfera tipică de acasă, să zic așa”.
Va veni Moș Crăciun?”
Din acea vată am reușit să creez un om de zăpadă. Iar din discuția pe care am avut-o am reușit, sper eu, să creez și altor oameni speranțe. Oamenii care au venit la activitatea de creație și au plecat să vadă luminițele din Târgul de Crăciun. „Va veni Moș Crăciun?”, o întreb pe Ana Maria. „Să vedem cât de cuminți au fost pacienții”, râde psihologul.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
