17.9 C
Sibiu
vineri, aprilie 17, 2026

Câștigătorul Eurovision-ului de anul trecut își returnează premiul. Artistul Nemo protestează, astfel, față de participarea Israelului la Eurovision 2025

Cele mai citite

Daniela Arnăutu

Artistul non-binar Nemo, care a câştigat ediția 2024 a concursului Eurovision, a anunțat că își va returna trofeul. Artistul a decis să renunțe la premiu, după ce, anterior, el a criticat faptul că Israelul va participa la ediția din acest an a Eurovision.

„Anul trecut, am câştigat Eurovision şi, odată cu acesta, am câştigat trofeul. Şi chiar dacă sunt extrem de recunoscător comunităţii care înconjoară acest concurs şi pentru tot ceea ce mi-a adus această experienţă ca persoană şi artist, astăzi consider că acest trofeu nu mai are ce căuta pe raftul meu”, a scris Nemo pe o Instagram.

Publicitate

Nemo consideră că se încalcă valorile acestui concurs

„Eurovisionul susţine că apără unitatea, incluziunea şi demnitatea pentru toţi. Aceste valori au făcut ca acest concurs să fie important pentru mine, dar mennţinerea participării Israelului, în condiţiile în care Comisia internaţională independentă de anchetă a Naţiunilor Unite a concluzionat că a avut loc un genocid, arată un conflict evident între aceste idealuri şi deciziile luate de Uniunea Europeană de Radiodifuziune şi Televiziune, care organizează Eurovision”, a scris Nemo pe Instagram.

Nemo: „Trăiești ceea ce susții!”

„Concursul a fost folosit, în repetate rânduri, pentru a atenua imaginea unui stat acuzat de grave abuzuri, în timp ce UER insista asupra caracterului „apolitic” al Eurovisionului. Şi când ţări întregi se retrag din cauza acestei contradicţii, este clar că ceva nu funcţionează deloc. De aceea am decis să returnez trofeul meu la sediul UER din Geneva. Cu recunoştinţă şi un mesaj clar: trăieşte ceea ce susţii”, a scris Nemo în încheierea mesajului său de pe Instagram.

Mai multe țări vor boicota concursul?

Pe 4 decembrie, în adunarea Uniunii Europene de Radiodifuziune, organizatorii Eurovision au confirmat participarea Israelului. Ca urmare, cinci ţări – printre care se numără și Spania, membră a Big Five a concursului – şi-au anunţat boicotul şi au precizat că nu vor participa la ediția din luna mai 2026, de la Viena. De asemenea, artiști din Portugalia au anunţat că nu vor reprezenta țara lor, în cazul în care vor fi desemnați pentru a participa la Eurovision.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: Alertă la Șeica Mare! Descarcerarea și multiple echipaje medicale la locul unui accident

Traficul rutier este blocat în localitatea Șeica Mare, în urma unui accident produs la intersecția DN 14 cu DJ...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect