14.1 C
Sibiu
vineri, iulie 5, 2024

Băut și fără permis, a făcut prăpăd în casa unui vecin cu care se certase

Publicitate

Cele mai citite

Un bărbat din Veștem, fără permis, băut și supărat pe un vecin cu care se certase, i-a distrus poarta și mașina cu un tractor.

Duminică seara, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Veștem, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, violare de domiciliu, distrugere, lovire sau alte violențe, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice.

Astfel, duminică seara în jurul orei 19, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri cu un vecin, bărbatul a condus un tractor pe strada Principală din Veștem, a lovit poarta imobilului unde locuiește persoana cu care se certase, a pătruns în curte unde a lovit de mai multe ori un autoturism parcat și s-a răsturnat.

Imediat după acest incident, bărbatul l-a lovit cu pumnul pe proprietarul imobilului.

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii care au intervenit la locul incidentului a rezultat că bărbatul nu are permis de conducere, iar testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,84 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

„Având în vedere împrejurările în care s-a produs acest eveniment, în cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, violare de domiciliu, distrugere, lovire sau alte violențe, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice.

Față de bărbatul bănuit de săvârșirea faptelor polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente pentru a dispune aplicarea unei măsuri preventive în consecință.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții în Sibiu în zona fostului Depou CFR, la două clădiri

Pompierii sibieni au intervenit, joi seara, în municipiul Sibiu în zona fostului depou CFR, pentru stingerea unui incendiu izbucnit...

Știri pe același subiect