14.2 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Băuți și fără permis pe drumurile din Sibiu

Cele mai citite

Un tânăr cu vârsta de 29 de ani, aflat în tranzit, prin județul Sibiu a fost depistat pe raza localității Merghindeal, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de de 0,51 mg/L alcool pur în aerul expirat. Din păcate, acesta nu a fost singurul caz de pe drumurile județului. În orașul Avrig, un bărbat în vârstă de 67 ani, aflat tot în tranzit, conducea cu o alcoolemie de 0,46 mg/L alcool pur în aerul expirat. Inconștiența lui s-a soldat cu un accident. A acroșat un alt autoturism care circula regulamentar din sens opus. Din fericire, de această dată, nu au fost victime.

Un alt accident s-a podus în satul Velt, comuna Bazna, unde un tânăr de 20 de ani, din localitate, care nu deținea permis de conducere, a intrat în coleziune cu un alt autoturism. Și în acest caz a fost vorba doar de pagube materiale.
Nici femeile nu dau dovadă de mai multă responsabilitate. O șoferiță de 55 de ani din județul Sibiu a fost oprită de polițiști pe străzile din Sibiu. Femeia conducea autoturismul aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul obținut fiind de 0,46 mg/L alcool pur în aerul expirat.
În toate aceste cazuri au fost deschise dosare penale.
spot_img
Ultimele știri

Facturi mai mari la curent? Ministrul Energiei explică legătura directă cu criza gazelor

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, avertizează că evoluțiile din Orientul Mijlociu încep să se resimtă tot mai clar în piața...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect