BNR lansează prima monedă în formă de tablou: piesă de colecție dedicată lui Nicolae Tonitza

Cele mai citite

Banca Națională a României (BNR) lansează, începând de luni, în circuitul numismatic, prima sa monedă din argint cu formă dreptunghiulară, concepută asemenea unui tablou. Emisiunea face parte din seria „Pictori români” și este dedicată împlinirii a 140 de ani de la nașterea pictorului Nicolae Tonitza.

Moneda este realizată din argint, în calitate Proof, are valoarea nominală de 10 lei, o greutate de 31,103 grame și dimensiunile de 43 x 31 milimetri.

Moneda reproduce tabloul „Flori galbene”

Aversul monedei prezintă, în format color, tabloul „Flori galbene”, semnat de Nicolae Tonitza. Lucrarea se află în patrimoniul Muzeului Național de Artă al României și a făcut parte, în perioada interbelică, din colecția de artă a Băncii Naționale a României, relatează stiripesurse.ro.

Pe avers sunt înscrise „ROMANIA”, valoarea nominală de „10 LEI”, stema României și anul emisiunii, 2026.

Reversul redă portretul pictorului Nicolae Tonitza, numele acestuia și anii în care a trăit, 1886-1940.

Potrivit BNR, aceasta este prima monedă de formă dreptunghiulară lansată de banca centrală în circuitul numismatic.

Tiraj limitat și preț de 1.150 de lei

Monedele sunt realizate pentru colecționari și sunt ambalate în capsule transparente din metacrilat. Fiecare piesă este însoțită de o broșură de prezentare și de un certificat de autenticitate redactat în limbile română, engleză și franceză.

Certificatele de autenticitate poartă semnăturile guvernatorului BNR și ale casierului central.

Pentru această emisiune numismatică a fost aprobat un tiraj de 500 de exemplare. Prețul de vânzare al unei monede din argint este de 1.150 de lei, TVA inclus, sumă care include și broșura de prezentare, precum și certificatul de autenticitate.

BNR precizează că monedele din argint din seria „Pictori români – Nicolae Tonitza” au putere circulatorie pe teritoriul României.

De unde poate fi cumpărată moneda

Monedele pot fi achiziționate prin sucursalele regionale ale Băncii Naționale a României din București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș.

Noua emisiune numismatică marchează astfel 140 de ani de la nașterea lui Nicolae Tonitza și deschide seria „Pictori români” printr-o premieră pentru BNR: o monedă din argint, colorată și realizată într-o formă inspirată de cea a unui tablou.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

„Școala la muzeu” continuă și în următorul an școlar. Câți bani alocă Primăria

Municipiul Sibiu extinde proiectul educațional „Școala la muzeu” pentru anul școlar 2026-2027. Atât la Muzeul Naţional Brukenthal, la Complexul...

Știri pe același subiect