Bombă politică: Grindeanu ar renunța la șefia Guvernului pentru căderea lui Bolojan

Cele mai citite

Situația politică pare să fi intrat într-o zonă de tensiune maximă, iar PSD ar da semne tot mai evidente de presiune și repoziționare strategică.

Potrivit unor informații apărute „pe surse”, social-democrații ar încerca să atragă sprijinul USR oferind în schimb mai multe portofolii ministeriale.

În același timp, liderul PSD, Sorin Grindeanu, ar fi dispus să renunțe la perspectiva de a deveni prim-ministru în 2027, însă doar cu o condiție majoră: înlăturarea actualului premier, Ilie Bolojan, din fruntea Guvernului.

Informația a fost difuzată inițial de Antena 3 CNN, care citează surse din interiorul PNL.

Publicitate

Totuși, scenariul nu este complet nou-ideea unei posibile retrageri a lui Grindeanu din cursa pentru funcția de premier a mai fost vehiculată anterior și de stiripesurse.ro.

Conform acestor surse, PSD ar fi dispus să renunțe la rotația guvernamentală stabilită pentru 2027-moment în care, conform acordului politic, funcția de premier ar reveni social-democraților. Decizia ar fi însă strict condiționată de o schimbare de leadership în tabăra liberală.

În paralel, social-democrații ar încerca să atragă și USR de partea lor, mizând pe oferta unor ministere suplimentare.

Această strategie marchează o schimbare evidentă de poziție, în condițiile în care, până de curând, PSD cerea insistent excluderea USR de la guvernare.

Tensiunile dintre partide s-au amplificat încă din vara anului 2025, când USR, condus de Dominic Fritz, a decis să nu participe la funeraliile fostului președinte Ion Iliescu, gest care a provocat reacții dure din partea social-democraților.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Vechea canalizare de pe Șoseaua Sibiului din Mediaș intră în istorie. Încep lucrările de dezafectare

Lucrări de noapte pe Șoseaua Sibiului din Mediaș. Vechea rețea de canalizare va fi dezafectată până la sfârșitul lunii.Locuitorii...

Știri pe același subiect