Polițiștii sibieni au desfășurat în ultimele 24 de ore noi acțiuni de amploare pentru combaterea abaterilor din trafic, iar bilanțul este unul alarmant: sute de sancțiuni, permise suspendate, certificate retrase și dosare penale deschise pentru infracțiuni grave la regimul rutier.
În total, oamenii legii au aplicat peste 222 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 64.000 de lei.
Cele mai multe abateri constatate au fost pentru nepurtarea centurii de siguranță și depășirea limitei legale de viteză.
Nu mai puțin de 76 de șoferi au fost amendați pentru lipsa centurii, iar alți 23 au fost prinși circulând cu viteză peste limita admisă.
Totodată, polițiștii au reținut trei permise de conducere — două pentru neacordare de prioritate și unul pentru depășire neregulamentară — și au retras 13 certificate de înmatriculare.
Cel mai grav caz a fost descoperit în Avrig, unde un tânăr de 22 de ani a fost reținut după ce a fost prins conducând un autoturism neînmatriculat, cu plăcuțe false și fără drept de circulație în România.
Incidentul s-a petrecut în după-amiaza zilei de 27 mai, în jurul orei 15:00, pe strada Cloșca din Avrig.
Polițiștii rutieri au oprit pentru control autoturismul condus de tânărul localnic, iar verificările au scos la iveală o serie de nereguli extrem de grave.
Potrivit anchetatorilor, mașina nu figura ca fiind înmatriculată sau înregistrată, iar plăcuțele aplicate pe autoturism erau false.
Mai mult, vehiculul apărea în bazele de date ca fiind radiat din circulație de autoritățile unui stat străin și fără drept de circulație pe drumurile publice din România.
În urma probelor administrate, polițiștii au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore.
Acesta este cercetat penal pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare și punerea în circulație a unui autovehicul fără drept legal de circulație.
Ancheta continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




