-0.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Ce filme românești vedem la ediția aniversară Astra Film Festival 30

Cele mai citite

Ediția aniversară Astra Film Festival, care va avea loc la Sibiu în perioada 15 – 22 octombrie, propune o selecție a celor mai noi și mai bune documentare românești.

Cele 17 producții românești selectate în trei dintre secțiunile competiționale de anul acesta, România, Voci Emergente ale filmului documentar și DocSchool, propun incursiuni într-un carusel de emoții umane.

„Filmul documentar românesc a crescut enorm în ultimii 30 de ani, de când promovăm cinemaul de nonficțiune în țara noastră. Merită din plin felicitări regizorii care fac, an de an, bijuterii filmate, și publicul rafinat al festivalului Astra Film, care alcătuiește una dintre cele mai remarcabile comunități culturale din România. Vă dau întâlnire tuturor la ediția aniversară, la Sibiu”, a declarat Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival.

Cei care văd lumea printre gratii

În filmul „Amar” work-in-progress (România, Spania, 2023, 137 minute), prezentat în premieră mondială, regizoarea Diana Gavra intră în lumea rețelelor hoților de buzunare care operează de ani de zile în România și în Europa. Dincolo de dezvăluirea spectaculoasă a unor tehnici folosite de hoții de buzunare, filmul surprinde și încercările eroilor de a ieși din această spirală a mediul infracțional. Dintr-un univers asemănător face parte și povestea deținutului Gheorghiță, care lucrează la cantina poliției de la Penitenciarul Botoșani („Cântece din curtea din spate” – România, Germania, 2022, 28 minute, de Letiția Popa – premieră europeană).

Viața văzută prin ochii unor femei remarcabile

În „Memoria clipei” (România, 2023, 61 min), film prezentat la Sibiu în premieră mondială, regizorul Ovidiu Georgescu poartă spectatorul într-un cătun izolat din Transilvania pentru a cunoaște o fostă învățătoare octogenară, plină de viață și cu o poftă inegalabilă de cunoaștere, în vreme ce regizoarea Carla Teaha invită publicul în universul fascinant, fragil și sensibil al poetei Nora Iuga („De ce mă chemă Nora când cerul meu e senin” – România, 2023, 85 minute). Un alt portret interesant este cel al unei foste campioane la box („Dana” – 2022, România, 19 minute, premieră mondială.

Documentarul „Între Revoluții” (co-producție România, Croația, Qatar, Iran, 2023, 68 minute), regia Vlad Petri, recompensat cu Premiul FIPRESCI -Berlin 2023 și Mențiune specială – ZagrebDox 2023, vorbește despre o prietenie care nu poate fi destrămată, ajungând la problemele profunde ale unor societăți care trec prin schimbări radicale.

Muzica vieții

„Playback” (2023, România, 77 minute), de Iulia Rugină, ilustrează portretul lui Sorin Lupașcu, unul dintre cei mai cunoscuți DJ din România comunistă, care și-a făcut propria coloană sonoră a călătoriei prin viață, în vreme ce „Byst” (România, 2023, 23 minute) de Arina Litvinova, film prezentat în premieră mondială la Sibiu, surprinde un crâmpei din povestea unui rocker ieșean care „vine pe un drum, se duce pe altul”.

Iar Valentin Rareș-Fogoroș spune, în premieră națională, povestea unui român care are visul de a construi acasă un celebru model de Ferrari, în memoria unuia dintre gemenii care i-au murit la naștere („Enzo & Mateo” – România, 2023, 21 minute).

Credințe și superstiții

Credință reală, superstiție, ori chiar ipocrizie? Personajele lui Alexandru Solomon fac un „pelerinaj” prin universul mitului Arsenie Boca („Arsenie, Viața de Apoi” – România, Luxemburg, 2023, 96 minute), în vreme ce Octavian Șaramet arată cum preotul Constantin continuă misiunea preoțească a tatălui său („Facă-se Voia Ta” – România, 2023, 24 minute).

Pentru personajele lui Copel Moscu („Paradisul Naivilor” – România, 2022, 72 minute), salvarea din probleme ce derivă din boli incurabile, dizabilități, război sau lipsă de libertate vine de la artă, iar pentru cele ale ale lui Șerban Georgescu din munca la o brutărie doar aparent banală („Pâinea noastră cea de toate zilele” – România, 2022, 70 minute, premieră națională).

Portrete de familie

În documentarul „Doamna Buică” (România, 2023, 83 min, premieră mondială), Eugene Buică surprinde cu multă atenție mariajul disfuncțional al părinților săi. La rândul lor, Daniel Bărnuți și Alexandra Lizeta Bărnuți prezintă povestea emoționantă a unui cuplu în care el este convertit la islam, iar ea e un spirit liber din Cluj-Napoca, amândoi fiind prinși într-o lume confuză, în care luptă să reziste („Soțul Meu Musulman” – România, 2023, 71 minute).

Elena Rebeca Carini aduce o poveste din interiorul realităților românești postdecembriste, arătând povestea unei tinere din Italia, născută la București, care descoperă că are un frate în Belgia. Amândoi fuseseră dați spre adopție în primii ani de după căderea comunismului și acum încearcă să își dea seama cât din ceea ce suntem e ADN și cât contează mediul în care trăim („Pământul de care aparținem” – România, 2022, 91 minute). Tot despre o familie redescoperită este vorba și în filmul Andreei Chiper, „Dansez și eu la nunta părinților mei” (România, 2022, 23 minute, premieră mondială), în care autoarea reface povestea despre început, prin intermediul unei casete VHS de la nunta părinților.

Astra Film Festival Sibiu, lansat în 1993 ca proiect inovator, este unul dintre cele mai importante festivaluri de film de non-ficțiune din Europa.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect