10.2 C
Sibiu
miercuri, mai 29, 2024

Ce „magie” a făcut? Celebrul David Copperfield, acuzat de violență sexuală de 16 femei

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Celebrul iluzionist american David Copperfield a fost acuzat de violenţă sexuală de 16 femei, dintre care unele erau minore în momentul săvârşirii faptelor ce au fost denunţate, a raportat miercuri cotidianul britanic The Guardian, relatează AFP.

Trei dintre femei susţin că celebrul magician le-a drogat înainte de a întreţine relaţii sexuale, pentru care ele nu mai puteau să îşi dea consimţământul.

Publicitate

Jurnaliştii de la ediţia online a cotidianului The Guardian afirmă că au stat de vorbă cu peste 100 de persoane şi că au consultat dosare ale Poliţiei şi ale instanţelor în timpul anchetei lor, care vizează perioada cuprinsă între sfârşitul anilor 1980 şi 2014.

Publicitate

Avocaţii lui David Copperfield, în vârstă de 67 de ani, au declarat pentru The Guardian că clientul lor neagă acuzaţiile şi că „nu s-a comportat niciodată într-un mod nepotrivit faţă de cineva, cu atât mai puţin faţă de o minoră”.

Iluzionistul american este cunoscut mai ales pentru că a făcut să „dispară” Statuia Libertăţii şi pentru că a avut o relaţie cu modelul german Claudia Schiffer în anii 1990.

În 2018, el a fost acuzat de agresiune sexuală de fostul model american Brittney Lewis. Aceasta din urmă, care a stat şi ea de vorbă cu jurnaliştii de la The Guardian, afirmă că a fost drogată şi agresată sexual în urmă cu trei decenii, într-o perioadă în care era minoră.

David Copperfield a dezminţit acele acuzaţii în momentul dezvăluirii lor.

Alte femei contactate de The Guardian l-au acuzat pe magician de atingeri corporale nepotrivite ce au fost realizate pe scenă în timpul spectacolelor acestuia.

O altă acuzatoare, citată sub pseudonim, afirmă că l-a cunoscut pe David Copperfield atunci când ea avea vârsta de 15 ani.

În anii care au urmat, magicianul îi telefona seara târziu şi îi trimitea cadouri, a dezvăluit ea, spunând că a fost „condiţionată” în acest fel. După ce a împlinit 18 ani, au avut o relaţie sexuală consimţită, a precizat ea.

Avocaţii lui David Copperfield au declarat pentru The Guardian că cei doi au avut o relaţie legală şi consimţită care a durat patru ani şi că magicianul dezminte „ferm orice idee de condiţionare sau de comportament nepotrivit”.

Numele lui David Copperfield figurează printre cele menţionate în documentele judiciare asociate cu procesul lui Jeffrey Epstein, finanţistul american care s-a sinucis în închisoare în 2019 înainte de a putea fi judecat pentru infracţiuni sexuale şi trafic sexual.

Faptul că numele lui apare în acele documente nu înseamnă totuşi că iluzionistul a avut cu adevărat un comportament ilegal sau reprobabil.

„Clientul nostru nu ştia nimic despre crimele îngrozitoare ale lui Epstein”, au declarat avocaţii magicianului pentru The Guardian.

Contactaţi de AFP, reprezentanţii lui David Copperfield nu au dat curs deocamdată solicitării de a face declaraţii pe această temă.

SURSĂ FOTO: www.golfdigest.com

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Sistem obligatoriu: mașinile noi nu vor mai lăsa șoferii să depășească limita de viteză

Mașinile noi vândute în Uniunea Europeana de la 1 iulie vor avea un nou sistem de siguranță pentru limitarea...

Știri pe același subiect