Un șofer din Alba le-a promis polițiștilor o șpagă uriașă pentru a scăpa de dosar penal după ce a fost prins băut la volan.
S-a întâmplat pe 12 august 2024, când polițiștii de la Brigada Autostrăzi au oprit în trafic, pe A1, în județul Alba, un șofer care părea beat.
Testele au arătat că bărbatul avea o alcoolemie uriașă: 3,40 grame la mie alcool pur în sânge, potrivit DGA.
În timp ce polițiștii îl duceau la spital pentru recoltarea probelor de sânge, șoferul a început să le ofere bani pentru a scăpa de dosar.
Mai întâi le-a promis 1.000 de euro, apoi a urcat miza la 2.000 și în final a ajuns să le propună 10.000 de euro.
Întreaga scenă a fost înregistrată de camerele video pe care polițiștii le poartă pe uniformă.
Agenții au raportat tentativa de mită Serviciului Județean Anticorupție Alba, iar procurorii au deschis dosar penal.
Șoferul a recunoscut faptele și a încheiat un acord cu procurorii, prin care acceptă o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare.
În plus, nu va avea voie să conducă niciun vehicul timp de 2 ani și va trebui să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității.