0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Clubul Economic German Transilvania a aniversat un sfert de secol

Cele mai citite

Clubul Economic German Transilvania (DWS) a împlinit 25 de ani de activitate. La evenimentul care a avut loc la Casa Teutsch au fost prezenți numeroși reprezentanți ai mediului politic și economic, precum și susținători ai clubului încă de la înființare.

Conducerea clubului şi autorităţile invitate au evidențiat rolul important al Clubului în pornirea și accelerarea motorului economic local, în primul rând cu privire la stabilirea și expansiunea la Sibiu a firmelor cu investiții germane.

Primarul Astrid Fodor a participat la invitația președintelui onorific al DWS – Kerstin Ursula Jahn și a președintelui Wolfgang Koeber. „Sibiul este o locație economică puternică prin tot ceea ce oferă ca oraș, dar mai ales prin forța și stabilitatea companiilor prezente aici. Dintre acestea, companiile germane au fost printre primele care au acordat Sibiului încredere în anii ‘90, dar mai ales după 2000 și au demonstrat că, într-o locație bine funcțională și atractivă precum Sibiul, se poate face performanță. Prezența companiilor germane în oraș și în regiune este bine profilată, atât ca entități economice individuale, cât și prin forul lor reprezentativ – DWS, acesta fiind un actor important, activ și bine ancorat în viața comunității noastre. Pentru Primăria Sibiu, existența DWS înseamnă un partener de discuție important, care concentrează viziunea și opiniile membrilor săi, în mare parte companii cu sediul în Sibiu. La mulți ani DWS și companiilor membre! Felicitări pentru 25 de ani de activitate constantă și mult succes în proiectele viitoare”, a spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Ca gest simbolic, consulul Germaniei la Sibiu, Kerstin Ursula Jahn, care este și președintele onorific al Clubului, a înmânat, sâmbătă, președintelui DWS Wolfgang Köber, articolul original din săptămânalul „Hermannstädter Zeitung” din octombrie 1998, care relatează despre înființarea Clubului.

Sprijin ministerial

„Sunt 25 de ani în care Sibiul a cunoscut o puternică dezvoltare, contribuția investițiilor străine fiind esențială. În mare parte, datorită contribuției și viziunii pe care Președintele Klaus Iohannis le-a adus la dezvoltarea Sibiului, acesta este astăzi un oraș european, modern, care nu intenționează sa se oprească din dezvoltare. Sunt bucuroasă că m-am putut adresa comunității de afaceri prezentă la evenimentul aniversar din Sibiu, alături de doamna primar Astrid Fodor, de Președintele FDGR Jurgen Porr, la invitația președintelui onorific al DWS – doamna Kerstin Ursula Jahn și a președintelui Wolfgang Koeber. Am prezentat progresele economice și sociale incontestabile pe care Sibiul le deține, însă, totodată, am amintit că valorificarea la maximum a patrimoniului extraordinar și a evenimentelor culturale naționale și internaționale, consolidarea tradiției industriale a Sibiului, prin stimularea investițiilor industriale mari, strategice, forță de muncă bine calificată și bine plătită, prin consolidarea orașului universitar Sibiu și prin susținerea învățământului tehnic și tehnologic, sprijinirea dezvoltării sectorului local de tehnologia informației, cu valoare adăugată mare și menținerea Sibiului ca emblemă a europenismului, sunt doar câteva dintre direcțiile de acțiune, respectiv provocările imediate la care trebuie sa răspundem împreună. Prin deschiderea sa internațională, Sibiul a fost și va rămâne un ambasador important al României în Uniunea Europeana și o punte foarte importantă de legătură între România și Republica Federală Germania”, susţine Raluca Turcan, ministrul Culturii.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect