Comandantul Academiei Forțelor Terestre din Sibiu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa

Cele mai citite

Senatul Universității din Oradea a acordat titlul de Doctor Honoris Causa generalului de brigadă Ghiță Bârsan, comandantul (rectorul) Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

Distincția, oferită în cadrul unei ședințe festive, i-a fost înmânată de rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. ing. Constantin Bungău, în semn de recunoaștere a contribuției excepționale a acestuia în domeniul Științei inginerești și al învățământului superior militar.

„Trăiesc un moment special al carierei mele militare și universitare. Cu câteva luni înainte de finalul parcursului meu de militar și rector al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu sunt onorat de titlul pe care Universitatea din Oradea mi l-a acordat în semn de apreciere și recunoaștere a activității de până acum.

Realizările deosebite ale Universității din Oradea sunt relevante pentru mediul universitar național și internațional iar fiecare succes al dumneavoastră a reprezentat un motiv de satisfacție și pentru mediul academic militar din România”, a menționat gl.bg.prof.univ.dr.ing. Ghiță Bârsan în deschiderea discursului său din cadrul ceremoniei.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Ultimele știri

De la durere la speranță: expoziția de la Sibiu, ce transformă dorul unei mame în ajutor pentru copiii cu inimi bolnave

Uneori, durerea poate deveni o formă de lumină. Așa s-a întâmplat la Sibiu, unde Daniela Zeicu, artistă care pictează...

Știri pe același subiect