17.2 C
Sibiu
duminică, aprilie 19, 2026

Condamnari pentru 5 dintre membrii celei mai mari retele de etnobotanice destructurate la Sibiu

Cele mai citite

Liderul grupării destructurate de procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Crimă Organizată, Adrian Negru, cunoscut drept „Adi Foto”, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru iniţiere, constituire, aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni şi 3 ani pentru efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii.

 

Publicitate

Negru va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani de închisoare. În acest dosar a fost condamnat şi David Corneliu Banea, care a primit 3 ani de închisoare. Acesta este eliberat condiţionat şi va trebui să execute restul de pedeapsă rămasă la condamnarea anterioară, urmând să stea 6 ani în spatele gratiilor.

Darius Andrei Stanciu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, iar Radu Nicolae Tarcea la 2 ani şi jumătate, cu executare. Florin Daniel Cozac va sta 2 ani şi jumătate în spatele gratiilor, iar Adrian Goronea este singurul care a primit o pedeapsă cu suspendare, respectiv 2 ani. Sentinţa nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu resurs.

  Reţeaua din care aceştia făceau parte  este cea mai mare de acest gen destructurată la Sibiu . S-a constituit între 2011 şi 2013, dealerii fiind iniţial în atenţia oamenilor legii pentru că aveau preocupări pe linia traficului de droguri.

După închiderea magazinului de vise de pe strada George Coşbuc, a fost deschis un altul, pe calea Dumbrăvii. Deşi acesta nu funcţiona legal, în fiecare noapte aici se vindeau etnobotanice, lucru cunoscut în rândul consumatorilor din Sibiu .

Clienţii fideli primeau plicuţele şi în locaţiile pe care le indicau, iar membrii grupării aveau de asemenea în oraş locaţii prestabilite unde livrau unor consumatori atât din Sibiu cât şi din judeţele limitrofe.

Etnobotanicele erau vândute elevilor şi studenţilor, la preţuri cuprinse între 5 lei şi 50 de lei pentru un pliculeţ, iar câştigul mediu zilnic al membrilor grupării era de aproximativ 5.000 de lei.

spot_img
Ultimele știri

Fabulos: a fost câștigat cel mai mare premiu din istoria jocului Joker. Suma este AMEȚITOARE

Un nou record absolut a fost stabilit în lumea jocurilor de noroc din România: cel mai mare premiu din...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect